MF propune modificări la Normele metodologice pentru aplicarea OUG nr.28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale
Numărul 27-28, 10-23 iul. 2024 » Direct de la sursă
Ministerul Finanțelor (MF) propune, printr-un proiect de Hotărâre publicat astăzi în transparență decizională, modificarea și completarea Normelor metodologice pentru aplicarea OUG nr.28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin HG nr.479/2003. În Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ se menționează că, pentru corelare cu prevederile OUG nr. 28/1999, se propune modificarea unor dispoziții ale art. 43, art. 56, art. 64, precum și ale Anexei 11 la Normele metodologice pentru aplicarea acesteia, aprobate prin HG nr. 479/2003.
De asemenea, proiectul de act normativ vizează completarea informațiilor din conținutul bonului fiscal, prevăzute în Anexa nr. 11 la Normele metodologice, care trebuie să fie transmise de aparatele de marcat electronice fiscale către sistemul informatic al ANAF, respectiv comunicarea codului de identificare fiscală al contribuabilului în situația în care acesta este înscris pe bonul fiscal la cererea beneficiarului, precum și a numărului de identificare a bonului fiscal.
Proiectul prevede și necesitatea modificării corespunzătoare a OPANAF nr. 146/2018 pentru descrierea profilurilor prevăzute la art. 22 pct. J lit. a) din Normele metodologice pentru aplicarea OUG nr. 28/1999, structura XML a mesajelor de activare a acestora, structura XML a fișierelor prevăzute la art. 22 pct. J lit. b) din Normele metodologice pentru aplicarea OUG nr. 28/1999, precum și categoriile de URL-uri utilizate în schimbul de informații cu sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Totodată, se propune stabilirea, prin ordinul menționat, a termenului începând cu care operatorii economici prevăzuți la art. 1 alin. (1) din OUG nr. 28/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a transmite către Sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale al ANAF, fișierele în format XML cu noua structură.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice