MF propune modificări la Procedura de aplicare a măsurilor de restructurare a obligațiilor bugetare restante
Telex » Știri 28 iunie 2023
Ministerul Finanțelor (MF) a publicat astăzi în transparență decizională un proiect de Ordin pentru modificarea și completarea Procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligațiilor bugetare restante, aprobată prin OMFP nr.2810/2019. Proiectul de act normativ a fost elaborat în vederea armonizării prevederilor OMFP nr. 2810/2019 cu modificările și completările care au intervenit printr-o serie de acte normative promovate ulterior (OG nr. 6/2019, Legea nr. 112/2022, OUG nr. 85/2022).
Noul proiect supus consultării publice conține prevederi referitoare la:
▪ extinderea ariei de cuprindere a obligațiilor pentru care se poate acorda restructurarea obligațiilor bugetare, de la 31 decembrie 2020 la 31 decembrie 2021, inclusiv, precum și modificarea termenelor care au legătură cu termenul de depunere a notificării privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare și cu termenul de depunere a solicitării de restructurare a obligațiilor bugetare;
▪ extinderea ariei de cuprindere a obligațiilor pentru care se poate acorda restructurarea obligațiilor bugetare și cu obligațiile de plată aferente sumelor acordate, în perioada stării de urgență, cu titlul de împrumut din venituri rezultate din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, individualizate în titluri executorii emise potrivit legii și transmise spre recuperare organului fiscal central, care nu privesc sume ce fac obiectul ajutorului de stat;
▪ reducerea numărului de cereri de modificare/menținere de la două la una într-un an calendaristic sau, după caz, fracție de an calendaristic.
Totodată, se propune modificarea termenului de depunere a raportului trimestrial privind stadiul implementării măsurilor din planul de restructurare, emis de către expertul independent, în cadrul procedurii de restructurare a obligațiilor bugetare reglementată de OG nr. 6/2019, în sensul că acesta urmează să se transmită atât debitorului, cât și organului fiscal competent până în ultima zi, inclusiv, a primei luni din trimestrul următor celui de raportare. Inițiatorii proiectului menționează că, în prezent, raportul trimestrial privind stadiul implementării măsurilor din planul de restructurare se transmite atât debitorului, cât și organului fiscal competent, în primele 10 zile ale primei luni din trimestrul următor celui de raportare.
MF precizează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că „propunerea de modificare a termenului de depunere a raportului trimestrial privind stadiul implementării măsurilor din planul de restructurare, a fost formulată de mediul de afaceri în cadrul ședinței extraordinare a Comisiei de dialog social desfășurată la 14 iunie 2022, unde a figurat pe ordinea de zi proiectul de OUG privind modificarea unor acte normative (devenit OUG nr. 85/2022 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul fiscal și vamal), raportat la dispozițiile referitoare la modificarea OG nr. 6/2019. Cu privire la această modificare au fost consultate corpurile profesionale, respectiv Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, Camera Consultanților Fiscali, Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență, Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România, Camera Auditorilor Financiari din Romania”.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial