MyWIZ, secretul contabililor de succes
MF propune modificări la sancțiunile aferente Sistemului național RO e-Transport

MF propune modificări la sancțiunile aferente Sistemului național RO e-Transport

Telex » Știri astăzi, 15:44  

Ministerul Finanțelor (MF) propune, printr-un proiect de OUG publicat astăzi în transparență decizională, modificarea și completarea OUG nr.41/2022 pentru instituirea Sistemului național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport și de abrogare a art. XXVIII din OUG nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normativ. Potrivit Notei de fundamentare care însoțește proiectul de act normativ, măsurile propuse vor consolida mediul concurențial corect și vor diminua concurența neloială „generată de cei care își creează un avantaj nelegal prin sustragerea de la îndeplinirea sarcinilor fiscale”. Astfel, pentru a se asigura instrumentele necesare atingerii scopului urmărit prin implementarea sistemului RO e-Transport, prin noul proiect au fost introduse prevederi prin care se creează posibilitatea utilizării de către organele de control ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală a unor informații colectate/ deținute de companiile naționale și societăților naționale cu capital integral de stat.

„Având în vedere numeroasele solicitări ale operatorilor economici adresate Ministerului Finanțelor și Agenției Naționale de Administrare Fiscală, atât în scris, cât și în cadrul întâlnirilor care au avut loc la sediul ministerului cu reprezentanții mediului de afaceri, care au fost impactați prin aplicarea sancțiunilor impuse pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de Sistemul RO e-Transport și care, consideră aceștia, sunt disproporționate în raport cu obiectivul combaterii fraudei în domeniul TVA, cu luarea în considerare a esenței normei legale care vizează caracterul ilicit al operațiunilor economice/trasabilitatea bunurilor cu risc fiscal, respectiv neînregistrarea/nedeclararea vădit ilegală a surselor de impozitare, chiar și fără codul unic de identificare (UIT), se impune asigurarea unui echilibru just între interesele în concurs, respectiv păstrarea proporționalității sancțiunilor în raport cu gravitatea faptei”, se menționează în Nota de fundamentare. În acest context, se propune ca, în cazul sancțiunilor aplicate în temeiul art. 13^1 alin. (2) din OUG nr. 41/2022, pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), instituirea unui sistem gradual de aplicare a sancțiunii complementare a confiscării, respectiv confiscarea într-un procentaj de: 15% din contravaloarea bunurilor nedeclarate în cazul contribuabililor aflați la prima abatere; 50% din contravaloarea bunurilor nedeclarate în cazul contribuabililor aflați la cea de-a doua abatere; 100% în situația în care operatorul economic săvârșește trei contravenții.

Avându-se în vedere faptul că, potrivit prevederilor art. 14 alin.(1), constatarea și aplicarea sancțiunilor se fac de persoanele împuternicite din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Autorității Vamale Române, precum și de ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române, pentru a asigura condițiile necesare unei corecte aplicări a dispozițiilor alin.(2), (5) și (6) ale art. 13^1 în forma propusă prin prezentul proiect de act normativ, au fost introdus prevederi cu privire la înființarea unui registru electronic la nivelul Centrului Național pentru Informații Financiare care să fie pus la dispoziția organelor de control.

De asemenea, se precizează faptul că procedura prin care persoanele împuternicite prevăzute la art. 14. alin. (1) accesează registrul se stabilește prin ordin comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, al președintelui Autorității Vamale Române și al ministrului Afacerilor Interne. De asemenea, avându-se în vedere consultările cu reprezentanții mediului de afaceri, cu privire la timpul necesar pentru a implementa și testa complet sistemele interne în conformitate cu cerințele RO e-Transport, precum și necesitatea adaptării sistemelor informatice și a metodologiilor de lucru ale contribuabililor la cerințele de conformare care privesc declararea transporturilor rutiere internaționale de bunuri, pentru a nu afecta activitatea acestora, se propune ca aplicarea dispozițiilor art. 13^1 alin.(1) lit. e) și alin.(3) din OUG nr. 41/2022, pentru săvârșirea faptei prevăzute la art. 13 ^ 1 alin.(1) lit.e) din aceeași ordonanță de urgență să se suspende până la data de 31 decembrie 2024. Pentru faptele prevăzute la art. 13 ^1alin.(1) lit.c) din OUG nr. 41/2022 dispozițiile art. 13^1 alin.(3) din același act normativ se aplică în continuare în mod corespunzător.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.