Ministerul Finanțelor (MF) a publicat în transparență decizională un proiect de OUG pentru modificarea unor acte normative, care are ca scop, în principal, creșterea gradului de colectare a veniturilor statului care să asigure acoperirea cheltuielilor bugetare în contextul economic actual. Proiectul de act normativ are în vedere obligațiile și termenele asumate de ANAF/Ministerul Finanțelor prin PNRR ca parte a programului de digitalizare și modernizare.

Astfel, prin proiectul de OUG lansat în dezbatere publică se propun următoarele modificări la Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare:

▪ completarea art. 1 cu definița dosarului administrativ al controlului fiscal precum și cu definiția dosarului fiscal în vederea conformării cu cerințele de precizie și previzibilitate prevăzute de lege, dar și pentru alinierea cu prevederile principiului securității juridice și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene în acest sens. Această propunere are în vedere și necesitatea respectării dreptului la apărare al contribuabilului în cadrul procedurilor de administrare, astfel cum a fost statuat prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în Cauza C- 430/19, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Cluj (România), prin decizia din 15 mai 2019, primită de Curte la 3 iunie 2019, în procedura SC C.F. SRL împotriva A.J.F.P.M. și D.G.R.F.P.C. context în care Curtea a arătat că „ Principiul general al dreptului Uniunii al respectării dreptului la apărare trebuie interpretat în sensul că, dacă, în cadrul procedurilor administrative naționale de inspecție și de determinare a bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, o persoană impozabilă nu a avut posibilitatea să aibă acces la informațiile care figurează în dosarul său administrativ și care au fost luate în considerare la adoptarea unei decizii administrative care i‑a impus obligații fiscale suplimentare, iar instanța sesizată constată că, în lipsa acestei neregularități, procedura ar fi putut avea un rezultat diferit, acest principiu impune ca această decizie să fie anulată”;

▪ completarea art. 7 alin. (10) cu o normă care vizează instituirea unui mecanism de conformare voluntară a contribuabililor/plătitorilor prin comunicarea către aceștia, la cerere, a clasei/subclasei de risc, prin sistemul de comunicare electronică dezvoltat de Ministerul Finanțelor/A.N.A.F., cu excepția cazului în care obiective de interes general justifică restrângerea accesului la această informație. Având în vedere că operaționalizarea aplicației informatice pentru analiza de risc este programată a fi realizată în trimestrul IV 2025, în prezent derulându-se etapele de achiziție/dezvoltare/implemetare, încadrarea în clase/subclase de risc a contribuabililor este condiționată de operaționalizarea acestui sistem care va permite efectuarea automatizată a analizei de risc. Termenul stabilit pentru implementarea acestui sistem este 31 decembrie 2025, iar posibilitatea încadrării contribuabililor în clase/subclase de risc se va putea realiza după această dată;

▪ pentru a defini reaua-credință, în cazul atragerii răspunderii solidare, se impune completarea prevederilor art. 25 cu un nou alineat, prin care să fie prezentate o serie de elemente ce pot fi avute în vedere de către organele fiscale. MF menționează, în Nota de fundamentare a proiectului, că elementele prezentate nu sunt limitative, ramânând în sarcina organului fiscal să dovedească prin orice mijloc de probă admis de lege reaua-credință, utilizând toate informațiile pe care le deține;

▪ la art. 55 alin. (2) lit. e) se propune armonizarea terminologiei în sensul înlocuirii sintagmei controale curente, operative și inopinate sau controale tematice, cu cele de control antifraudă. Totodată, pentru corelarea cu alte forme de control fiscal în cadrul cărora se pot administra mijloace de probă, se menționează distinct și controlul inopinat;

▪ modificarea art. 56 alin. (1) și art. 58 alin. (2) în vederea stabilirii obligației organului fiscal de a analiza cu prioritate informațiile deja disponibile cu privire la activitatea contribuabilului (de exemplu: SAF-T, RO-eTransport, Ro-eFactura, Situații financiare), iar eventuale solicitări de informații suplimentare să vizeze doar documente ce nu sunt deținute de organul fiscal solicitant;

▪ modificarea art. 64 alin. (2) în sensul extinderii posibilității contribuabilului/plătitorului de a transmite, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, documentele și înscrisurile solicitate de organul fiscal;

▪ modificarea art. 68 alin. (3), în sensul reglementării faptului că, organele fiscale locale și organul fiscal central vor încheia Protocolul de aderare la serviciile sistemului informatic PatrimVen, în conformitate cu art. 701 alin. (1) lit. a) și alin. (2) urmând ca acest protocol să se transmită prin sistemul informatic propriu al Ministerului Finanțelor/ANAF, denumit PatrimVen;

▪ modificarea art. 94 alin. (2), în sensul că decizia de impunere sub rezerva verificării ulterioare, după caz, poate fi desființată sau modificată din inițiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului/plătitorului, excepție facând deciziile emise în cadrul procedurii de verificare documentară, pentru care există posibilitatea de contestare;

▪ modificarea art. 113 alin. (2) lit. i), întrucât noțiunea de „stabilire corectă” poate crea confuzii cu privire la întinderea misiunii organului de inspecție fiscală, context în care considerăm că, referința la faptul că stabilirea bazei de impozitare se realizează în conformitate cu prevederile legale are vocația de a eficientiza activitatea de inspecție, fără a diminua garanțiile de care beneficiază contribuabilul;

▪ modificarea art. 118, respectiv a regulilor privind inspecția fiscală în vederea conformării legislației procedural fiscale cu cerințele Fondului Monetar Internațional, dar și cu tendințele internaționale în materie fiscală cu privire la activitatea de administrare fiscală, în sensul acordării de competență națională pentru organele de inspecție fiscală având în vedere faptul că analiza de risc se va efectua la nivel central, urmând ca alocarea resurselor de inspecție fiscală să se efectueze de la nivel central funcție de riscurile identificate și de resursa umană disponibilă în cadrul întregului aparat de inspecție fiscală;

▪ modificarea art. 119 alin. (2), în sensul eliminării dispozițiilor referitoare la stabilirea competenței de efectuare a inspecției fiscale în cazul creanțelor administrate de organul fiscal central și în sarcina altor organe fiscale și reglementarea faptului că, în cazul creanțelor administrate de organul fiscal central, organele de inspecție fiscală urmează să aibă competență de efectuare a inspecției fiscale pe întreg teritoriul țării;

▪ ca urmare noilor propuneri de stabilire la nivelul aparatului central al ANAF a competenței de efectuare a inspecției fiscale pe întregul teritoriu al țării, delegarea de competență nu va mai fi necesară, context în care, se propune abrogarea alineatelor (2) și (3) de la art. 120 din Codul de procedură fiscală;

▪ în vederea eficientizării activității de inspecție fiscală, se propune completarea art. 121, în sensul că, în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, selectarea contribuabililor ce vor fi supuși inspecției fiscale să fie efectuată, la nivelul aparatului central al ANAF, urmând ca, de la data intrării în vigoare a acestor norme, să se abroge dispozițiile articolului 121 alin. (1) din Codul de procedură fiscală;

▪ în vederea alinierii legislației fiscale la tendințele internaționale, potrivit cărora activitatea de control fiscal ar trebui să fie ultima pârghie a administrației fiscale pentru realizarea conformării, realizându-se astfel o eficientizare a utilizării acestor resurse prin îndreptarea către contribuabilii ce refuză să se conformeze voluntar, se propune un nou mecanism în vederea încurajării conformării voluntare a contribuabililor/plătitorilor. În acest sens, se propune introducerea unei notificării de conformare – articolul 121¹ și articolul 141¹ - care urmează să fie transmisă înainte de selectarea contribuabilului pentru efectuarea inspecției fiscale sau verificării situației fiscale personale. MF menționează, în Nota de fundamentare, că această măsură va conduce și la o eficientizare a utilizării resurselor prin îndreptarea acestora către contribuabilii ce refuză să se conformeze voluntar;

▪ completarea art. 122 alin. (7), care reglementează informațiile pe care trebuie să le cuprindă avizul de inspecție fiscală, cu o normă prin care contribuabilul/plătitorul să fie informat cu privire la posibilitatea corectării declarației de impunere aferentă perioadelor și creanțelor fiscale ce vor face obiectul inspecției fiscale doar până la data începerii inspecției fiscale;

▪ modificarea art. 125 alin. (1) și (2), cu scopul de a stimula digitalizarea acțiunilor de control și efectuarea acestora de la distanță, în sensul ca inspecția fiscală să se desfășoare, de regulă, la sediul organului de inspecție fiscală;

▪ modificarea art. 130 alin. (1) și (2), în vederea instituirii exprese a dreptului contribuabilului/plătitorului de a avea acces la documentele ce se regăsesc în dosarul administrativ al inspecției fiscale;

▪ completarea art. 135, în sensul stabilirii faptului că, pentru efectuarea controlul inopinat sunt competente organele de inspecție fiscală și organele fiscale competente să exercite verificarea situației fiscale personale, potrivit competenței atribuite acestora prin lege. Potrivit Notei de fundamentare, propunerea are în vedere alinierea și clarificarea regulilor de competență care guvernează exercitarea controlului inopinat cu regulile de competența națională pentru organele de inspecție fiscală și organele care efectuează verificarea situației fiscale personale;

▪ modificarea art. 136, în sensul stabilirii la nivelul acestui act normativ a elementelor definitorii ale controalelor efectuate de Direcția generală antifraudă fiscală specifice activității de control antifraudă astfel încât să nu existe confuzii între diferitele tipuri de controale și să existe o terminologie unitară la nivelul legislației conexe;

▪ modificarea art. 137, întrucât se constată necesitatea reglementării într-o manieră exhaustivă, mai transparentă, a activităților care pot fi desfășurate de inspectorii din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală în cadrul acțiunilor de control, conducând astfel la o creștere a gradului de încredere a contribuabilului/plătitorului în imparțialitatea și corectitudinea acțiunii de control, chiar dacă principiile precum și drepturile și obligațiile contribuabilului/plătitorului statuate în Codul de procedură fiscală sunt direct aplicabile acestei forme de control fiscal;

▪ în vederea asigurării unei terminologii unitare cu privire la controlul antifraudă, se propune înlocuirea sintagmei ”controlului operativ și inopinat” cu sintagma ”controlului antifraudă” la art. 137¹;

▪ modificarea art. 138 alin. (2), în sensul că efectuarea analizei de risc să se facă de către structura competentă de la nivelul central al ANAF. De asemenea, se propune introducerea, înaintea activității de selectare a persoanelor fizice ce vor fi supuse verificării situației fiscale personale, a unei activități preliminare noi, respectiv transmiterea unor notificări de conformare;

▪ modificarea art. 141 alin. (1) lit e), întrucât trebuie precizat faptul că înscrisurile într-o limbă străină trebuie însoțite de traducerea în limba română, potrivit art. 8 din același act normativ, care reglementează condițiile în care se depun astfel de documente;

▪ în vederea clarificării modalității de desfășurare a verificării documentare, pentru a extinde utilizarea acestei proceduri în activitatea curentă a autorității fiscale și eficientizării acesteia, se propune un nou articol, art. 148¹ , prin care se propune introducerea unor reguli/garanții care să prevadă: perioadele ce pot fi supuse verificării documentare în funcție de riscul fiscal identificat, modalitatea de comunicare în cadrul procedurii care se va realiza de regulă, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, dar și obligațiile fiscale ce pot face obiectul acestei proceduri. Astfel, suplimentar față de reglementarea inițială, se prevede și posibilitatea organului fiscal de a supune acestei verificări aspecte punctuale legate de una sau mai multe tranzacții desfășurate de contribuabil/plătitor în perioada supusă verificării. De asemenea, se propune și reglementarea expresă a posibilității de utilizare a metodelor indirecte de stabilire a veniturilor pentru a adapta mai mult acest tip de control și specificului organelor fiscale competente să exercite verificarea situației fiscale personale;

▪ modificarea art. 149, în scopul clarificării posibilității contribuabilului supus verificării documentare de a prezenta împreună cu documentele solicitate și explicații scrise aferente în vederea eficientizării procedurii de verificare. Totodată se impune clarificarea modalității de audiere a contribuabilului pentru a fi armonizate cu celelalte dispoziții din Codul de procedură fiscală cu privire la dreptul de a fi ascultat;

▪ în vederea detalierii cadrului legal pentru desfășurarea acțiunilor de prevenire și conformare în cadrul controlului fiscal se propune stabilirea competențelor ANAF și Autorității Vamale Române prin două alineate la art. 151 respectiv alin. (1) și alin. (11 );

▪ având în vedere ca ordonanța definitivă a procurorului sau hotărârea judecătorească definitivă sunt actele care stau la baza recunoașterii prejudiciului stabilit prin expertize judiciare sau rapoarte de constatare tehnico-științifica, și achitat ulterior, se propune completarea art. 153, întrucât se impune reglementarea caracterului de titlu executoriu a acestor documente. Caracterul de titlu executoriu derivă din faptul că aceste documente, pe de o parte, au la baza existența unor creanțe fiscale rezultate din săvârșirea unor fapte de evaziune fiscală, iar pe de altă parte, sunt definitive în sistemul căilor judiciare de atac;

▪ pentru claritatea textului și pentru a elibera certificatele de atestare fiscală conforme cu principiile fiscale, similar cu situația acordării înlesnirilor la plată, se impune modificarea prevederilor art. 157 alin. (2) lit. c), astfel încât să se reglementeze în mod clar ca nu sunt considerate obligații fiscale restante, doar acelea pentru care sunt stabilite rate viitoare, fără a fi luate în considerare obligațiile fiscale curente, cu termene de plată după data deschiderii procedurii insolvenței și neacceptate la masa credală;

▪ completarea prevederilor art. 165 cu un nou alineat, prin care să se reglementeze ordinea de stingere a obligațiilor datorate de debitorii care beneficiază de eșalonare la plată în formă simplificată și care se află sub incidența legii privind insolvența, respectiv în perioada de observație sau în procedura de reorganizare judiciară. În plus, având în vedere faptul că obligațiile fiscale pot fi stabilite nu numai de către organele de inspectie fiscală, ci și de către organele de control ale antifraudei fiscale și cele verificării averilor persoanelor fizice se impune corelarea prevederilor art. 165 alin. (8) în mod corespunzător

▪ pentru o mai bună conformare la plată a obligațiilor fiscale, precum și pentru a reglementa elementul de identificare a optiunii contribuabilului/plătitorului de a alege achitarea obligațiilor prevăzute la art. 168 alin. (8), se impune menționarea expresă în cuprinsul acestor prevederi a numărului de evidență a plății ce poate fi utilizat la completarea documentelor de plată. Această propunere vine în sprijinul contribuabililor, astfel încât să poate achita acele obligații pe care legiuitorul îi dă dreptul să le aleagă. Totodată, prin OPANAF nr. 3.607/2016 pentru aprobarea Instrucțiunilor de completare a numărului de evidență a plății, cu modificările și completările ulterioare, au fost aprobate Instrucțiunile de completare a numărului de evidență a plății, precum și acele situații în care acesta poate fi utilizat (ex.: acordarea amânării la plată a unor obligații potrivit OUG nr. 50/2013, achitarea amenzilor și a obligatiilor stabilite prin decizii emise de organele de control fiscal etc.);

▪ modificarea art. 168 alin. (11) în sensul eliminării menționării exprese a hotărârilor judecătorești, urmând ca, în cazul în care după decesul persoanei fizice sau încetarea persoanei juridice se stabilesc sume de restituit sau de rambursat, aceste sume să se restituie sau să se ramburseze numai dacă există succesori ori alți titulari care au dobândit drepturile de rambursare sau de restituire în condițiile legii;

▪ la articolul 181 se propune ca, pentru o aplicare echitabilă în cazul contribuabililor care respectă termenele de plată prevăzute de lege pentru achitarea obligațiilor fiscale stabilite prin decizii de impunere, respectiv termenul prevăzut la art. 156 alin. (1), față de cei care achită aceste obligații într-un timp îndelungat prin eșalonare la plată, se impune reglementarea unei diferențieri, astfel încat să se impulsioneze conformarea voluntară la plată. De asemenea, se propune ca prevederile acestui articol să se aplice și ca urmare a procedurii de verificare documentară efectuată de organele fiscale competente să exercite verificarea situației fiscale personale, inclusiv pentru veniturile a căror sursă nu a fost identificată astfel cum sunt acestea definite în Codul Fiscal;

▪ se propune abrogarea art. 184 alin. (6) litera a) respectiv art. 209¹ alin. (6) litera a) și completarea art. 186 alin. (1) precum și art. 209¹ alineatul (8), după litera e) care reglementează condițiile pentru acordarea unei eșalonări la plată de către organul fiscal central, cu o nouă condiție, respectiv contribuabilul să nu fi beneficiat de o eșalonare la plată acordată în temeiul Codului de procedură fiscală, care și-a pierdut valabilitatea, întrucât se impune restricționarea posibilității de a mai beneficia de eșalonare la plată clasică și simplificată, pentru acei debitori care au beneficiat deja și care nu au respectat condițiile de menținere a valabilității acestora. MF precizează, în Nota de fundamentare, că, pentru debitorii care beneficiază de eșalonări la plată, legislația prevede posibilitatea solicitării suplimentării eșalonării cu acele obligații curente care nu pot fi achitate, precum și posibilitatea menținerii eșalonării la plată, în cazul pierderii acesteia. În plus, având în vedere că obligațiile fiscale declarate de către contribuabili, indiferent că vorbim de persoane fizice sau juridice au crescut față de anul 2016, se propune modificarea art. 184 alin. (7) din Codul de procedură, întrucât se impune creșterea plafoanelor aferente obligațiilor fiscale sub care nu se acordă eșalonare la plată.

Prin modificarea plafoanelor, MF precizează că se are în vedere descurajarea acumulării de obligații fiscale restante, cu o vechime mai mare de 12 luni, ținând cont ca contribuabilii pot solicita pentru aceste obligații, eșalonare la plată în formă simplificată. Astfel, noile plafoane reglementate sunt: a) 50.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de mare contribuabil; b) 25.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de contribuabil mijlociu; c) 10.000 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori altele decât cele de la lit. a) și b), inclusiv persoanele fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent; d) 5.000 lei, în cazul debitorilor persoane fizice.

Prin urmare – subliniază MF, în Nota de fundamentare a actului normativ – un număr total de 2.025.496 contribuabili, nu pot beneficia de eșalonare la plată, pentru un cuantum total al obligațiilor fiscale restante de 2.210,8 milioane lei, structurat astfel: a) 439.329 contribuabili persoane juridice, nu pot beneficia de eșalonare la plată, pentru un cuantum total al obligațiilor fiscale restante de 926,4 milioane lei; b) 1.586.167 contribuabili persoane fizice nu pot beneficia de eșalonare la plată, pentru un cuantum total al obligațiilor fiscale restante de 1.284,4 milioane lei;

▪ modificarea plafoanelor prevăzute la art. 193 alin. (2), pentru debitorii care pot beneficia de eșalonare la plată clasică fără constituire de garanții. Această revizuire a plafoanelor are în vedere și creșterea plafoanelor sub care nu se acordă eșalonare la plată clasică. Astfel, noile plafoane reglementate sunt: a) 100.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de mare contribuabil; b) 50.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de contribuabil mijlociu; c) 20.000 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori altele decât cele de la lit. a) și b), inclusiv persoanele fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent; d) 10.000 lei, în cazul debitorilor persoane fizice. Prin urmare – menționează MF – conform noilor plafoane pot beneficia de eșalonare la plată clasică fără garanții un număr de 145.694 contribuabili, pentru un cuantum total de obligații fiscale restante de 1.474,7 milioane lei, structurat astfel: a) 59.751 contribuabili persoane juridice, pentru un cuantum total de obligații fiscale restante de 881,9 milioane lei; b) 85.943 contribuabili persoane fizice, pentru un cuantum total de obligații fiscale restante de 592,8 milioane lei;

▪ diminuarea perioadei în care contribuabilul trebuie să achite obligațiile fiscale administrate de organul fiscal, nestinse la data comunicării deciziei de eșalonare la plată și care nu fac obiectul eșalonării la plată, precum și creanțele stabilite de alte organe decât organele fiscale și transmise spre recuperare organelor fiscale, precum și amenzile de orice fel, pentru care au fost comunicate somații după data comunicării deciziei de eșalonare la plată, prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. e) și f) și la art. 209^4 alin. (1) literele e) și f) de la 180 zile la 90 zile;

▪ pentru a preveni acumularea de arierate și pentru a crea o conduită corectă a debitorilor care beneficiaza de eșalonare la plată se propune modificarea art. 195 alin. (2) și art. 209⁵ alin. (2) întrucât se impune limitarea depunerii cererilor de modificare a eșalonării la plată, la una singura. În susținerea necesității limitării la o singura cerere, vine și faptul ca statul a reglementat deja un sprijin pentru achitarea obligațiilor curente, prin stabilirea unor termene suplimentare, conform art. 194 alin. (1), respectiv art. 209⁴ din Codul de procedura fiscală. În plus, se propune modificarea art. 195 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, în sensul înlocuirii sintagmei „emiterea” cu sintagma „comunicarea”, în vederea corelării cu prevederile art. 48 din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului/plătitorului;

▪ în considerarea argumentelor menționate la art. 195 alin. (2) se propune și modificarea art. 200 alin. (1), precum și a art. 209¹⁰ alin. (1) în sensul limitării posibilității debitorul de a solicita menținerea unei eșalonări a cărei valabilitate a fost pierdută la singură dată într-un an calendaristic, sau fracție de an calendaristic, dacă depune o cerere în acest scop înainte de executarea garanției de către organul fiscal competent sau înainte de stingerea tuturor obligațiilor fiscale care au făcut obiectul eșalonării la plată, după caz. În plus, având în vedere că pot exista situații în care debitorii beneficiază de conditiile de menținere a valabilității eșalonării la plată, iar ulterior din nou o pierd, pot solicita în anul următor calendaristic, din nou, mentinerea valabilității eșalonării la plată, cu toate beneficiile acesteia, respectiv modificare decizie de eșalonare (cu prelungirea perioadei de eșalonare la plată), există premisa neconformării la plată, având în vedere că prevederea legală le-ar permite prelungirea eșalonării la plată pe o perioadă îndelungată, profitând de neexecutarea patrimoniului pe această perioadă se impune completarea art. 200 cu un nou alineat, alin. (11 ) care să limiteze depunerea cererilor de menținere a eșalonării la plată:

▪ pentru corelare cu prevederile referitoare la suspendarea termenului de prescriptie a dreptului de a stabili creanțe fiscale, respectiv art. 111 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, se propune completarea art. 216 din Codul de procedură fiscală cu un nou caz în care se suspendă termenul de prescripție a dreptului organului de executare silită de a cere executarea silită a creanțelor fiscale, respectiv pe perioada cuprinsă între data declarării unui contribuabil/plătitor inactiv și data reactivării acestuia;

▪ completarea art. 234 alin. (2) prin introducerea unei teze, prin care să se reglementeze faptul că decizia de ridicare a măsurilor de executare se emite pe numele debitorilor, dar se comunică persoanelor care au preluat, potrivit legii, patrimoniul ce a făcut obiectul executării silite;

▪ pentru o încadrare corectă în aplicarea măsurilor de executare silită prin poprire, se impune alinierea tuturor instituțiilor la care se deschid conturi, la aceleași principii, fapt pentru care prevederile art. 236 se completează cu un nou alineat care să reglementeze faptul că prevederile acestui articol, precum și cele referitoare la suspendarea, continuarea, ridicarea popririi, se aplică în mod corespunzător și în cazul indisponibilizării sumelor existente precum și cele viitoare, în lei și în valută, provenite din încasările zilnice în conturile deschise de titularii de conturi la instituțiile obligate să raporteze informații potrivit art. 61 din Codul de procedură fiscală. În plus, se propune modificarea art 236 alin. (21) în sensul menționării faptului că ordinul care vizează termenul în care instituțiile de credit efectuează plata sumelor indisponibilizate în contul special deschis la Trezoreria Operativă Centrală este emis de președinte ANAF;

▪ completarea art. 238, în cazul bunurilor mobile, în sensul că garanțiile reale trebuie înregistrate în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM) și/sau la organele fiscale locale, astfel încât la orice tranzacție ulterioară sechestrării, să se restricționeze efectuarea acesteia;

▪ completarea art. 242, întrucât se impune reglementarea documentului prin care persoana obligată să plătească sulta debitorului devine terț poprit și trebuie să vireze banii organului de executare;

▪ avându-se în vederea necorelarea prevederilor referitoare la plata în rate a bunurilor cu cele privind calculul dobânzilor și penalităților de întârziere în evidența debitorului, se impune modificarea alin. (11) al art. 253, în sensul că pentru creanțele prevăzute la alin. (10) al art. 253 se suspendă executarea silită și nu se calculează obligații fiscale accesorii până la încasarea diferenței de preț;

▪ modificarea art. 266 alin. (3), astfel încât să se anuleze creanțele chiar și în cazul persoanelor fizice dispărute sau decedate care au lăsat venituri și bunuri urmăribile, întrucât, potrivit art. 23, devin debitori moștenitorii care au acceptat succesiunea debitorului, în condițiile dreptului comun, iar măsurile de executare silită se continuă asupra acestora

De asemenea, prin proiectul de OUG promovat de MF se propune modificarea OUG nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Astfel, se are în vedere  modificarea art. 6, alin. (2) din OUG nr. 74/2013 și a părții introductive de la art. 14, în scopul creșteri gradului de transparență în ceea ce privește drepturile și atribuțiile personalului Direcției generale antifraudă fiscală în raport cu contribuabilul/plătitorul supus controlului generează predictibilitate în activitatea entităților controlate, ceea ce poate constitui o premisă pentru creșterea gradului de conformare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)