MF propune noi reglementări privind o serie de aspecte contabile
Telex » Știri 23 noiembrie 2022
Ministerul Finanțelor (MF) propune, printr-un proiect de Ordin publicat pe site-ul instituției, reglementarea unor aspecte contabile referitoare la:
● contabilizarea de către entități a sumelor primite ca urmare a distribuirii parțiale a dividendelor in cursul exercițiului financiar
În concordanță cu modul de contabilizare de către entitățile care au optat, potrivit legii, să repartizeze dividende în cursul exercițiului financiar, și anume pe seama creanțelor (contul 463 „Creanțe reprezentand dividende repartizate în cursul exercițiului financiar”), se propune ca entitățile care primesc asemenea sume să le recunoască drept datorie (contul 467 „Datorii aferente distribuirilor interimare de dividende”).
● întreruperea capitalizării costurilor îndatorării
Prin prezentul proiect se propune completarea Reglementărilor contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare, în sensul menționării condițiilor în care entitatea întrerupe capitalizarea costurilor îndatorării, și anume atunci când aceasta nu lucrează efectiv la realizarea activului cu ciclu lung de fabricație.
● natura contabilă a sumelor primite în avans de la clienți
Prin proiectul de act normativ se propune completarea reglementărilor contabile cu prevederi prin care se clarifică situația în care aceste sume reprezintă datorii (contabilizate în contul 419 „Clienți – creditori”), respectiv venituri înregistrate în avans (contabilizate în contul 472 „Venituri înregistrate în avans”).
● contabilizarea contractelor de licență a proprietății intelectuale
Inițiatorii proiectului propun completarea reglementărilor contabile cu prevederi explicite cu privire la tratamentul contabil aplicabil atunci când o entitate acordă unui client dreptul de a utiliza proprietatea sa intelectuală. Astfel, modalitatea în care aceasta recunoaște veniturile corespunzătoare este determinată de prevederile contractuale.
● păstrarea statelor de salarii
Ca o consecință a prevederilor Legii nr. 195/2022 pentru completarea art. 25 din Legea contabilității nr. 82/1991, se propune modificarea cerințelor cuprinse în reglementările contabile în vigoare, care prevăd durata de păstrare a statelor de salarii, astfel încât acestea să respecte prevederile legii menționate.
● alte aspecte referitoare la anumite corelări sau clarificări ale unor prevederi cuprinse în reglementările contabile în vigoare (de exemplu, clarificarea condițiilor de capitalizare a cheltuielilor efectuate pentru obținerea autorizațiilor sau exemplificarea indicatorilor care indică faptul că o entitate acționează în nume propriu), precum și la detalierea unor conturi cuprinse în planul de conturi aplicabil operatorilor economici, respectiv persoanelor juridice fără scop patrimonial.
Inițiatorii proiectului menționează, în ceea ce privește conturile propuse a se introduce în planul de conturi aplicabil operatorilor economici, pe cele corespunzătoare veniturilor din impozitul pe profit rezultat din decontările între membrii grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit, respectiv cheltuielilor cu impozitul pe profit rezultat din decontările între membrii grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit, definit potrivit Codului fiscal.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial