Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
MF propune o serie de modificări la reglementările contabile aplicabile operatorilor economici

MF propune o serie de modificări la reglementările contabile aplicabile operatorilor economici

Telex » Știri 18 noiembrie 2021  

Ministerul Finanțelor (MF) propune, printr-un proiect de Ordin (publicat pe site-ul instituției, pentru consultare), modificarea și completarea reglementărilor contabile aplicabile operatorilor economici. Proiectul vizează mai multe aspecte, astfel:

semnificația unor termeni regăsiți în reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014

Prin proiectul de Ordin sunt aduse clarificări cu privire la următorii termeni:

cifra de afaceri – în sensul că veniturile corespunzătoare acestui indicator se recunosc de fiecare entitate în funcție de specificul activității desfășurate, potrivit legii;

entitățile de interes public în contextul consolidării – în sensul că acestea cuprind inclusiv filialele ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată din orice stat membru, așa cum aceasta este definită în Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare, cu modificările și completările ulterioare;

♦ recunoașterea veniturilor corespunzătoare cifrei de afaceri.

Prin proiectul de Ordin se propune completarea Reglementărilor contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014 cu aspecte privind modalitatea de recunoaștere a veniturilor atunci când entitățile derulează operațiuni în nume propriu, respectiv în numele unor terțe părți;

♦ condițiile de capitalizare a costurilor îndatorării.

Proiectul aduce explicații cu privire la capitalizarea costurilor îndatorării. Astfel, completările propuse vizează momentul de la care o entitate trebuie să înceapă capitalizarea, respectiv data la care încetează capitalizarea costurilor îndatorării.

♦ Alte clarificări, care au în vedere următoarele aspecte:

recunoașterea veniturilor ocazionate de cedarea unei afaceri. Astfel, veniturile determinate de scoaterea din evidență a datoriilor corespunzătoare afacerii cedate se recunosc distinct de cele obținute din vânzarea afacerii;

valoarea capitalului social prezentat în situațiile financiare anuale. Astfel, acesta trebuie să corespundă cu cel înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.