MyWIZ, secretul contabililor de succes
MF propune prelungirea, până la 31 decembrie a.c., a valabilității schemei de minimis prin care beneficiarii afectați de creșterea ROBOR sunt sprijiniți la plata dobânzii

MF propune prelungirea, până la 31 decembrie a.c., a valabilității schemei de minimis prin care beneficiarii afectați de creșterea ROBOR sunt sprijiniți la plata dobânzii

Telex » Știri 14 iunie, 9:47  

Ministerul Finanțelor (MF) propune, printr-un proiect de Hotărâre publicat în transparență decizională, modificarea anexei la HG nr.152/2024, respectiv prelungirea, până la finalul acestui an, a valabilității schemei de minimis care are ca obiectiv sprijinirea beneficiarilor prin finanțarea diferențelor de dobândă care nu pot fi acoperite din ajutorul de stat aprobat prin acordurile de finanțare, în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19.

„Având în vedere barierele sesizate în practică de către finanțatorii participanți în cadrul schemei de minimis, Asociația Română a Băncilor (ARB) a transmis Ministerului de Finanțe și Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii SA-IFN (FNGCIMM), o solicitare de evaluare a posibilității prelungirii valabilității schemei de minimis și după data de 30.06.2024, dată finală a valabilității acestei scheme potrivit H.G.nr.152/2024, invocând o serie de aspecte de ordin operațional care susțin propunerea de prelungire a acesteia până la data de 31.12.2024”, se menționează în Nota de fundamentare care însoțește proiectul de act normativ.

În documentul citat se relevă că, potrivit estimărilor băncilor, în cadrul schemei de minimis se vor transmite peste 9.000 de solicitări de garantare. Schema de minimis a fost operaționalizată la finalul lunii aprilie 2024, iar perioada de derulare a acesteia se suprapune cu cea prevăzută pentru schema de ajutor de stat asociată Programului IMM PLUS, cu mențiunea că, în cadrul ambelor scheme de ajutor de stat sunt implicați aceiași jucători, respectiv cei 18 finanțatori importanți din piața serviciilor de creditare din România și FNGCIMM S.A-IFN/Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR S.A.- IFN)/Fondul Roman de Contragarantare (FRC S.A.), în calitate de mandatari ai statului român, prin Ministerul Finanțelor. „În acest context, întrucât există un risc ridicat de concentrare a activității și de apariție a unor blocaje, care ar putea influența negativ atingerea obiectivului schemei constând în acordarea diferențelor de dobândă generate de creșterea ROBOR tuturor beneficiarilor îndreptățiți, se propune o măsură tehnică, operațională, constând în aprobarea extinderii cu 6 luni a perioadei de valabilitate a schemei, respectiv a perioadei în care se selectează beneficiarii și se emit acordurile de finanțare, care, în prezent, expiră la data de 30 iunie 2024 și a perioadei în care se poate efectua plata ajutorului de stat, care în prezent expiră la data de 31 decembrie 2025”, menționează inițiatorii proiectului, în Nota de fundamentare.

Astfel, potrivit prevederilor proiectului, perioada în care se calculează grantul va fi extinsă până la 31 decembrie 2024, iar termenul limită pentru efectuarea plăților va deveni 30 iunie 2026, cu încadrarea în aceleași dispoziții ale Legii bugetului anual de stat și cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2023/2831 al Comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis. Plafonul anual va rămâne nemodificat, asigurându-se încadrarea în țintele stabilite prin Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar.

Totodată, se propune efectuarea corelărilor necesare în tot cuprinsul actului normativ de bază, inclusiv în anexele prevăzute la schemă.

Un alt aspect izvorât din practică este legat de necesitatea completării formularisticii și documentației care însoțesc solicitarea de acordare a ajutorului de minimis. Astfel, față de documentele obligatorii solicitate în prezent conform HG nr. 152/2024, menționate la Capitolul V, art. 11, alin. (2),(3) și (4) (solicitarea de acordare a grantului pentru plata diferenței de dobândă, declarația pe propria răspundere a solicitantului pentru verificarea criteriilor de eligibilitate, declarația privind încadrarea beneficiarului în categoria IMM/după caz declarația privind încadrarea beneficiarului în categoria întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie) este necesară completarea documentației cu: Interogarea RECOM din care să reiasă statutul persoanei care semnează declarațiile; Contractul și acordul de finanțare; Actele adiționale subsecvente, aferente majorării valorii dobânzii (dacă au existat). „Necesitatea completării documentației rezidă în respectarea cerințelor de opozabilitate față de terți, uniformizarea cerințelor privind obligativitatea actualizării bazelor de date ale mandatarilor, întrucât în practică s-a constatat că la nivelul unităților bancare se efectuează modificări ale condițiilor contractuale inițiale, modificări ce nu sunt întotdeauna transmise către mandatari printr-o solicitare de încheiere a unui act adițional/ notificare privind modificarea condițiilor inițiale”, precizează MF.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.