MF reglementează o serie de aspecte contabile
Telex » Știri astăzi, 10:08
Prin OMF nr. 6670/2024, publicat în Monitorul Oficial nr. 1303 din 22 decembrie 2024, Ministerul Finanțelor (MF) reglementează o serie de aspecte contabile. Noul act normativ are în vedere următoarele:
♦ obligațiile de raportare aplicabile anumitor persoane juridice fără scop patrimonial
MF reamintește, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, potrivit OMF nr. 470/2024 cu privire la raportarea informațiilor referitoare la finanțările primite de persoanele juridice fără scop patrimonial, persoanele juridice fără scop patrimonial care au primit sume de natura celor prevăzute la art. 34 alin. (31 ) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întocmesc Declarația privind situația de trezorerie, în formatul elaborat în acest sens. „Având în vedere caracterul de noutate aferent acestei obligații declarative, s-au considerat necesare unele clarificări”, precizează MF.
Astfel, prin noul Ordin se aduc clarificări în ceea ce privește perioada luată în considerare pentru raportarea informațiilor din Declarația privind situația de trezorerie, precum și la faptul că procedura în vigoare (respectiv Procedura de corectare a erorilor cuprinse în situațiile financiare anuale și raportările contabile anuale depuse de operatorii economici și persoanele juridice fără scop patrimonial, aprobată prin OMFP nr. 450/2016, cu modificările și completările ulterioare), prin care se pot corecta erori din raportările depuse de entități, este aplicabilă și în cazul declarației menționate.
♦ reglementările contabile aplicabile societăților ale căror valori mobiliare la data bilanțului nu mai sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată
MF menționează, în Referatul de aprobare, că, la momentul promovării OMF nr. 6670/2024, existau prevederi exprese cu privire la reglementările contabile aplicabile societăților ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare în cursul exercițiului financiar de raportare, respectiv la reglementările contabile aplicabile societăților ale căror valori mobiliare la data bilanțului nu mai sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, în sensul că acestea pot aplica fie reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 2.844/2016, fie reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014. Nu existau, însă, prevederi explicite în ceea ce privește condițiile în care societățile ale căror valori mobiliare la data bilanțului nu mai sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată pot aplica reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014.
În acest context, OMF nr. 6670/2024 clarifică faptul că societățile ale căror valori mobiliare la data bilanțului nu mai sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și care au decis să aplice reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, organizează și conduc contabilitatea în baza reglementărilor menționate, începând cu exercițiul financiar următor celui în care valorile lor mobiliare nu mai sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată.
♦ anumite clarificări legate de o serie de prevederi în vigoare
▪ cu privire la prevederile Directivei (UE) 2022/2464
MF precizează, în documentul citat, că, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 322 din 16 decembrie 2022 a fost publicată Directiva (UE) 2022/2464 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2022 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 537/2014, a Directivei 2004/109/CE, a Directivei 2006/43/CE și a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește raportarea privind durabilitatea de către întreprinderi (Directiva CSRD - Corporate Sustainability Reporting Directive). Pentru operatorii economici din aria Ministerului Finanțelor, transpunerea articolului 1 din Directiva (UE) 2022/2464, care a adus amendamente Directivei contabile 2013/34/UE, s-a concretizat în emiterea OMF nr. 85/2024 pentru reglementarea aspectelor referitoare la raportarea privind durabilitatea, publicat în Monitorul Oficial nr. 75 din 26 ianuarie 2024. Actul național de transpunere a adus modificări celor două seturi de reglementări contabile aplicabile operatorilor economici. Ulterior publicării OMF nr. 85/2024, în urma evaluării efectuate de Ministerul Afacerilor Externe asupra tabelului de concordanță dintre directivă și legislația națională, s-a apreciat ca fiind necesară aducerea unor clarificări în ceea ce privește scutirile aplicabile cu ocazia elaborării situațiilor financiare anuale consolidate, raportat la cerințele de durabilitate.
În acest sens, OMF nr. 6670/2024 clarifică faptul că anumite cerințe corespunzătoare raportului privind durabilitatea întocmit de filialele cu sediul în România ale căror societăți-mamă finale sunt reglementate de dreptul unei țări terțe se aplică, de asemenea, sucursalelor din România ce aparțin unor entități din țări terțe.
▪ cu privire la contabilizarea de către membrii unui grup fiscal, a impozitului pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri
Conform MF, prin OMF nr. 4.291/2022 pentru reglementarea unor aspecte contabile a fost prevăzută modalitatea de contabilizare de către operatorii economici a cheltuielilor cu impozitul pe profit rezultat din decontările în cadrul grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit, respectiv a veniturilor din impozitul pe profit rezultat din decontările în cadrul grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit. Codul fiscal a fost completat cu prevederi aplicabile impozitului pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri .
Noul act normativ, respectiv OMF nr. 6670/2024, stabilește ca această contabilizare să se efectueze similar contabilizării impozitului pe profit rezultat ca urmare a decontărilor între membrii grupului fiscal, și anume pe seama contului 694 „Cheltuieli cu impozitul pe profit, respectiv impozitul pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri, rezultat din decontările în cadrul grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit” sau a contului 794 „Venituri din impozitul pe profit, respectiv impozitul pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri, rezultat din decontările în cadrul grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit”– după caz. În acest context, denumirea conturilor 694 și 794 a fost modificată astfel încât să evidențieze și decontările corespunzătoare impozitului pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial