MFP: Ajutor de stat pentru investițiile de minimum 1 milion de euro
Telex » Știri 22 mai 2019
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) informează, într-un comunicat, că investitorii pot depune cereri pentru finanțare prin intermediul schemei de ajutor de stat 807/2014, care vor fi analizate în sesiune continuă, iar în situația în care bugetul alocat se epuizează, la rectificarea bugetară vor fi asigurate sumele necesare astfel încât toate proiectele eligibile să primească finanțare pentru implementare.
„Pentru anul 2019, în legea bugetului de stat nr. 50/2019 sunt prevăzute credite de angajament pentru acordarea de ajutoare de stat în valoare de peste 1,6 miliarde lei, ceea ce presupune finanțarea unor proiecte de investiții de cel puțin 4 miliarde de lei. (…) Pentru a facilita accesul la finanțare pentru cât mai multe proiecte de investiții cu impact major în economie, MFP a adoptat o serie de modificări de flexibilizare și simplificare a schemei de ajutor de stat 807/2014, printre care: diminuarea plafonului minim al proiectelor de investiții pentru a fi eligibile la 1 milion de euro, posibilitatea demarării proiectului de investiții de la data depunerii cererii de acord pentru finanțare, simplificarea planului de investiții”, precizează MFP.
În mai puțin de un an, respectiv, septembrie 2018 – aprilie 2019, MFP a aprobat acorduri de finanțare pentru 28 proiecte de investiții; dintre acestea, 12 proiecte sunt implementate de societăți cu capital românesc. Aceste proiecte de investiții vor genera un număr de 4.455 locuri de muncă și o contribuție la dezvoltarea regională în valoare totală de 1,21 miliarde lei. Lista proiectelor aprobate în perioada 10 septembrie 2018 – 24 aprilie 2019 poate fi consultată aici.
Obiectivul schemei este acordarea de ajutoare de stat pentru dezvoltarea regională prin susținerea de investiții în active fixe de înaltă tehnologie, pentru realizarea de produse cu valoare adăugată mare. În intervalul 2014 – 2020 are loc emiterea de acorduri pentru finanțare, iar în perioada 2015 – 2023 are loc plata ajutorului de stat în baza acordurilor emise.
Valoarea minimă a investiției este de 4,5 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 1 milion euro valoare totală, fără TVA. Costurile eligibile au în vedere realizarea de construcții noi, închirierea de construcții existente, achiziționarea de active corporale (instalații tehnice, mașini şi echipamente noi), achiziționarea de active necorporale (brevete, licențe, know-how sau alte drepturi de proprietate intelectuală).
Nivelul maxim al ajutorului de stat ce poate fi acordat pentru un proiect de investiții este:
- 37,5 milioane euro pentru Regiunile: Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia;
- 26,5 milioane euro pentru Regiunea Vest şi Regiunea Ilfov;
- 7,5 milioane euro pentru Regiunea București.
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice