MFP: CE și-a exprimat acordul pentru oferirea de asistență tehnică în vederea creării unei bănci de dezvoltare în România
Telex » Știri 22 februarie 2017
Comisia Europeană (CE) şi-a exprimat acordul pentru oferirea de asistenţă tehnică pentru crearea unei bănci de dezvoltare în România, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice, după ce ministrul de resort, Viorel Ştefan, a participat la întâlniri cu reprezentanţii ai Comisiei Europene. În cadrul întâlnirilor, ministrul a discutat cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, şi comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, Pierre Moscovici, evoluţiile macroeconomice ale României şi construcţia bugetară aferentă anului 2017. „Comisia Europeana şi-a exprimat acordul pentru oferirea de asistenţă tehnică, inclusiv pentru crearea unei Bănci de Dezvoltare în România şi s-a convenit continuarea dialogului la nivel politic”, se arată în comunicatul transmis de MFP.
Ministrul Finanţelor a susţinut poziţia României în cadrul reuniunii Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN), consacrată în principal tematicii combaterii evaziunii fiscale. Primul punct pe agenda discuţiilor l-a reprezentat propunerea de modificare a Directivei Consiliului (UE) 2016/1164 în ceea ce priveşte tratamentele neuniforme ale elementelor hibride care implică ţări terţe. Propunerea face parte din pachetul publicat de CE care cuprinde planurile de revizuire a modului de impozitare a societăţilor în cadrul pieţei unice. „Am susţinut adoptarea acestui proiect de directivă ca instrument necesar în lupta contra evaziunii fiscale, cu atât mai mult cu cât şi actualul guvern de la Bucureşti a făcut o prioritate din această temă. Aceasta directivă este necesară pentru a combate abuzurile generate de folosirea unor instrumente financiare sau entităţi supuse unor reglementari fiscale diferite între jurisdicţii. Am susţinut data din propunerea de compromis a Preşedinţiei malteze, şi anume transpunerea directivei de către statele membre până la finele anului 2019”, a afirmat Viorel Ştefan.
(Sursa: News.ro)
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia