MFP: Circa un milion de români vor primi bonificații dacă vor achita impozitul pe venit și contribuțiile sociale până la 30 iunie
Telex » Știri 8 mai 2020
Guvernul a aprobat propunerea Ministerului Finanţelor Publice (MFP) de a acorda bonificații de până la 10% tuturor persoanelor care vor plăti până la 30 iunie impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente veniturilor/câștigurilor obținute în 2019 din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor, transferul titlurilor de valoare, agricultură, silvicultură și piscicultură sau din alte categorii de venituri, a anunţat MFP, într-un comunicat. Bonificația va fi aplicată pentru impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate, datorate pentru veniturile realizate în anul 2019, pentru care există obligația depunerii Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
Persoanele fizice vor primi o bonificație de 5% din impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate, reprezentând obligații fiscale anuale pentru anul 2019, dacă toate aceste obligații fiscale de plată se sting prin plată sau compensare, integral până la data de 30 iunie 2020 inclusiv.
De asemenea, va fi aplicată o bonificație de 5% din impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate, pentru depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanță, până la 30 iunie 2020 inclusiv. Aceasta se acordă numai dacă este îndeplinită condiția de acordare a bonificației pentru plata în termenul anunțat.
„Acordarea bonificațiilor în anul 2020 se efectuează de către contribuabil prin înscrierea acesteia în mod distinct în Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoane fizice, iar obligațiile fiscale de plată se determină prin diminuarea obligațiilor fiscale datorate cu valoarea bonificaţiei. Bonificațiile se acordă numai prin completarea și depunerea, până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, noul termen stabilit de Guvern, a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul I. Date privind veniturile realizate - formular actualizat în acord cu noile prevederi, inițială sau rectificativă, în format simplificat, după caz”, se menţionează în comunicat.
Termenul inițial de depunere era, ca în fiecare an, data de 25 mai. Anul trecut au depus declarații unice aproape un million de români.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial