MFP: Deficitul bugetar în primele opt luni, 5,18% din PIB
Telex » Știri 29 septembrie 2020
Execuția bugetului general consolidat a înregistrat, în primele opt luni ale anului, un deficit de 54,77 miliarde lei (5,18% din PIB), din care mai mult de jumătate este rezultat din măsurile de combatere a crizei cauzate de epidemia COVID-19, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Sume în valoare de 31,17 miliarde lei (2,95% din PIB) au fost lăsate în mediul economic prin facilitățile fiscale, investiții și cheltuieli excepționale adoptate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19..
Creșterea deficitul bugetar aferent primelor opt luni ale anului curent, comparativ cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, este explicată, pe partea venituri, (i) de evoluția nefavorabilă a încasărilor bugetare în perioada martie-august din cauza crizei, precum și ca urmare a amânării plății unor obligații fiscale de către agenții economici pe perioada crizei (14,4 miliarde lei), (ii) de creșterea cu 2,8 miliarde lei a restituirilor de TVA, față de nivelul aferent perioadei ianuarie-august 2019, pentru susținerea lichidității în sectorul privat, (iii) precum și de bonificațiile acordate pentru plata la scadență a impozitului pe profit și a celui pe veniturile microîntreprinderilor, în valoare de 0,25 miliarde lei.
De asemenea, pe partea de cheltuieli, față de creșterea bugetară prin efectul legilor s-a înregistrat o creștere a cheltuielilor de investiții cu 5,1 miliarde lei față de aceeași perioadă a anului precedent, precum și plăți cu caracter excepțional generate de epidemia COVID-19 de aproximativ 8,62 miliarde lei.
Veniturile bugetului general consolidat au însumat 201,32 miliarde lei în primele opt luni ale anului 2020, în scădere cu 1,4% față de nivelul încasat în perioada corespunzătoare a anului trecut. Exprimate ca pondere în PIB estimat, veniturile bugetare au înregistrat o reducere de 0,23 puncte procentuale (an/an), cauzată în principal de contracția încasărilor nete din TVA. În ceea ce privește evoluția lunară, dinamica veniturilor totale a revenit în august în teritoriul pozitiv (8,8% an/an), fiind determinată de avansul veniturilor nefiscale și al celor din fonduri europene. Volatilitatea crescută a încasărilor lunare, începând din martie, este explicată de facilitățile fiscale acordate în conjuctura actuală.
Încasările din impozitul pe salarii și venit au înregistrat 16,23 miliarde lei în primele opt luni ale anului curent, consemnând o creștere de 5,3% (an/an). Cel mai mare aport la acest avans l-au avut încasările din impozitul aferent Declarației unice, cu 29% mai mari față de cele înregistrate în perioada similară a anului trecut. Totodată, evoluția veniturilor din această sursă a fost susținută și de sporul încasărilor din impozitul pe veniturile din pensii și dividende, de 42,3%, respectiv 10,8%.
În condițiile unei dinamici pozitive a fondului de salarii din economie, de 5,6% în perioada decembrie 2019 – iulie 2020 (an/an), încasările din impozitul pe salarii au crescut cu numai 0,6% în primele opt luni a.c., evoluție explicată în principal de prorogarea termenului de plată a obligațiilor fiscale. Cu toate acestea, încasările din luna august prezintă o revenire (+1,2% an/an), apropiindu-se de traiectoria bazei macroeconomice relevante.
Contribuțiile de asigurări au totalizat 73,71 miliarde lei în primele opt luni, prezentând o reducere marginală față de nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut (-0,3%). În luna august, spre deosebire de încasările din impozitul pe salarii, dinamica contribuțiilor înregistrează o scădere (-2,5% an/an), în condițiile în care fondul de salarii din economie se majorează cu 5,4%. Încasările din contribuții sociale au fost afectate de: (i) prorogarea termenului de plată a obligațiilor fiscale declarate de către contribuabili, (ii) modificarea bazei de calcul a CAS și CASS datorată de salariații cu contract individual de muncă cu timp parțial și (iii) scutirea de la plată a contribuției asiguratorii în muncă (pentru șomajul tehnic).
Încasările din impozitul pe profit au însumat 10,52 miliarde lei în primele opt luni, în scădere cu 14,6% față de perioada corespunzătoare a anului trecut (luna august consemnând totuși o ameliorare a dinamicii negative: -6,7%). În structură, incasările din impozitul pe profit de la agenții economici s-au diminuat cu 10,3%, în timp ce încasările din impozitul pe profit de la băncile comerciale s-au contractat cu 51,8%.
Evoluția negativă este explicată în principal de contracția activității economice, amânarea achitării obligațiilor fiscale de către contribuabilii plătitori de impozit pe profit, precum și de bonificațiile de 5% pentru marii contribuabili, respectiv 10% pentru contribuabilii mici și mijlocii, acordate pentru plata la scadență a impozitului pe profit (OUG 33/2020, bonificații acordate în sumă de 0,5 miliarde lei).
Alte impozite pe venit, profit și câștiguri din capital de la persoane juridice au înregistrat 2,19 miliarde lei în primele opt luni ale anului, în scădere cu 17,1% (an/an). Evoluția acestor încasări a fost afectată, de asemenea, de amânarea plății obligațiilor fiscale declarate de către contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, precum și de bonificațiile de 10% acordate acestora pentru plata impozitului la scadență (OUG 33/2020).
Încasările nete din TVA au înregistrat 35,12 miliarde lei în primele opt luni, în scădere cu 14,9% comparativ cu nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut. Pe fondul revenirii activității unor sectoare economice, în luna august dinamica veniturilor brute din TVA s-a ameliorat (-5,3%), în concordanță cu baza macroeconomică relevantă. Potrivit MFP, evoluția încasărilor din TVA în perioada analizată a fost influențată negativ de: (i) creșterea rambursărilor de TVA cu 22,1%, an/an (+2,78 miliarde lei) cu scopul de a asigura companiilor un nivel de lichiditate suplimentar pe perioada crizei; (ii) prorogarea termenului de plată a obligațiilor fiscale declarate; (iii) evoluțiile nefavorabile din sectoarele economice începând cu luna martie (cu precădere industrie, servicii pentru populație și comerțul cu autovehicule).
Veniturile din accize au însumat 19,3 miliarde lei în primele opt luni, prezentând o scădere de 3,2% față de nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut. Declinul este explicat de contracția încasărilor din accizele pentru produse energetice, de 15,8% (an/an) în perioada ianuarie-august 2020, în principal ca urmare a reducerii consumului de carburanți începând din luna martie, în contextul crizei actuale. În schimb, veniturile din accizele pentru produsele din tutun au consemnat un avans de 13,9% (an/an), susținut și de majorarea nivelului accizei la țigarete cu 4,2%.
Veniturile din taxele pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități au înregistrat 2,58 miliarde lei în primele opt luni ale anului. Deși au consemnat o creștere semnificativă față de încasările înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut, dinamica este explicată în principal de baza foarte redusă aferentă anului 2019, în condițiile în care au fost restituite taxe pentru prima înmatriculare ce au fost încasate în anii precedenți. De asemenea, avansul se datorează și încasării taxelor de licență de la ANCOM. Totodată, în cadrul veniturilor din această sursă, încasările din taxele pe jocurile de noroc au scăzut în perioada analizată cu 21,1% (an/an), în condițiile scutirii de la plată a taxei aferente autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc pentru întreaga perioadă a stării de urgenţă decretate (OUG nr. 48/2020) și amânării la plată a unor obligații.
Veniturile nefiscale au înregistrat 18,28 miliarde lei în primele opt luni ale anului 2020 și prezintă o scădere de 2,4% față de încasările din aceeași perioadă a anului trecut. Dinamica acestora a fost determinată în principal de contracția veniturilor din dividende (-1,78 miliarde lei).
Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăților efectuate și donații au totalizat 13,32 miliarde lei în primele opt luni ale anului, în creștere cu 35,4% față de perioada similară a anului trecut. Sumele includ și 1,2 miliarde lei aferente decontărilor din fonduri externe nerambursabile în contul îndemnizațiilor acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului.
Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 256,09 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 13,3% față de aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca procentaj din Produsul Intern Brut, cheltuielile au înregistrat o creștere cu 2,9 puncte procentuale de la 21,3% din PIB în 2019 la 24,2% din PIB în 2020. Majorarea cheltuielilor a fost cauzată și de măsurile care au fost avute în vedere pentru combaterea epidemiei de COVID-19, respectiv sumele necesare finanțării în regim de urgență a cheltuielilor de gestionare a situației epidemiologice cauzate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pe de o parte, precum și de măsurile cu caracter excepțional, în domeniul social și economic, pentru diminuarea efectelor negative asupra economiei cauzate de măsurile adoptate pentru limitarea infectării în rândul populației. Astfel, până la finele lunii august s-au plătit 3,98 miliarde lei pentru îndemnizații acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, 813,1 milioane lei pentru îndemnizații acordate pentru alți profesioniștii, precum și pentru persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă care întrerup activitatea ca urmare a efectelor SARS-CoV-2, 639,6 milioane lei reprezentând sume acordate angajatorilor pentru decontarea unei părți a salariului brut al angajaților menținuți în muncă (41,5%), 81,0 milioane lei pentru îndemnizații acordate părinților pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităților de învățământ.
Cheltuielile de personal au însumat 72,07 miliarde lei, în creștere cu 6% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, reflectându-se majorările salariale, îndemnizația de hrană, atât cele aplicate începând cu 1 ianuarie 2019, acordate în temeiul Legii cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cât și majorările salariale aplicate cu 1 ianuarie 2020. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 6,8% din PIB, cu 0,4 puncte procentuale peste nivelul din aceeași perioadă a anului anterior. Din total cheltuielilor de personal, plățile reprezentând stimulentul de risc acordat pentru COVID-19 au fost de 236,2 milioane lei.
Cheltuielile cu bunuri și servicii au fost 34,39 miliarde lei, în creștere cu 12,7% față de anul precedent. În cadrul bugetului general consolidat, majorările față de medie se înregistrează la nivelul administrației locale inclusiv spitalele din subordinea acestora, majorări determinate în special de plăți suplimentare pentru medicamente, materiale sanitare, reactivi și alte produse necesare diagnosticării și tratării pacienților infectați cu coronavirusul SARS-CoV-2.
De asemenea, o creștere se reflectă și la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de 9,3% față de aceeași perioadă a anului anterior determinată de deconturile mai mari pentru plata medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum rezultat și pentru decontarea serviciilor medicale în ambulatoriu.
Cheltuielile cu asistența socială au fost de 91,14 miliarde lei în creștere cu 22% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Evoluția cheltuielilor cu asistența socială a fost influențată, în principal, de majorarea punctului de pensie, începând cu 1 septembrie 2019, cu 15%, respectiv de la 1.100 lei la 1.265 lei, a îndemnizației sociale pentru pensionari garantată cu 10%, majorarea alocațiilor de stat pentru copii începând cu 1 mai 2019, precum și indexarea acestora cu rata inflației din anul 2019, începând cu 1 ianuarie 2020. Totodată, începând cu luna aprilie s-au realizat plăți determinate de măsurile care au fost luate cu caracter excepțional, în domeniul social și economic, pentru diminuarea efectelor negative generate de pandemia de COVID 19, cum ar fi plata pentru îndemnizații acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului în valoare de 3,98 miliarde lei și pentru îndemnizații acordate pentru alți profesioniștii, pentru persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă care întrerup activitatea ca urmare a efectelor SARS-CoV-2 în valoare de 813,1 milioane lei, precum și sume acordate angajatorilor pentru decontarea unei părți a salariului brut al angajaților menținuți în muncă (41,5%) în valoare de 639,6 milioane lei. De asemenea, se continuă decontările ale îndemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate pentru concedii medicale în scopul diminuării stocului de plăți restante aferente acestora, astfel că pâna la sfârșitul lunii august plățile au fost de 2,48 miliarde lei, în creștere cu 61,1% mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent.
Cheltuielile cu subvențiile au fost de 4,94 miliarde lei, cea mai mare parte dintre acestea fiind alocate către sectorul agricol și transporturi, respectiv subvenții pentru sprijinirea producătorilor agricoli, subvenții pentru transportul călătorilor și pentru diferențe de preț și tarif.
Alte cheltuieli au fost de 4,1 miliarde lei, reprezentând, în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, conform legislației în vigoare, burse pentru elevi și studenți, alte despăgubiri civile, precum și indemnizații acordate părinților pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităților de învățământ (81,0 milioane lei).
Cheltuielile privind proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvențiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 13,9 miliarde lei, cu 21,5% mai mari comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în valoare de 24,1 miliarde lei, în creștere cu 26,9% mai mult decât aceeași perioadă a anului precedent. În cadrul bugetului general consolidat, majorările apar la bugetul de stat și la bugetele locale atât din fonduri naționale, cât și aferente proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile.
De asemenea, din bugetul Ministerului Afacerilor Interne s-au plătit 312,6 milioane lei pentru achiziționarea de produse - stocuri de urgență medicală, inclusiv scannere termice pentru combaterea răspândirii infecției cu coronavirusul SARS-COV-2.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial