Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
MFP dezvoltă aplicații de mobil pentru Spațiul privat virtual (SPV) și extinde accesul la arhiva online

MFP dezvoltă aplicații de mobil pentru Spațiul privat virtual (SPV) și extinde accesul la arhiva online

Telex » Știri 30 septembrie 2020  

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a anunţat că a semnat în luna septembrie cofinanțare europeană în sumă de 43 milioane lei (9 milioane euro) pentru două proiecte prin care va fi optimizat accesul la Spațiul privat virtual (SPV) de pe dispozitive mobile și se va optimiza arhiva pentru eliberarea documentelor instituției prin intermediul portalului. Ambele proiecte sunt cofinanțate din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, pentru a îmbunătăți interacțiunea cetățenilor și a mediului de afaceri cu administrația fiscală din România.

Potrivit unui comunicat al MFP, la începutul anului viitor va fi lansată licitația pentru achiziția Serviciilor privind realizarea unei analize generale a sistemului informatic actual și definirea în detaliu a cerințelor aferente adoptării noului cadru procedural și informațional (infrastructura IT) în vederea dezvoltării portalului ANAF pentru îmbunătățirea interacțiunii cetățenilor și mediului de afaceri.

Proiectul privind creșterea capacității administrative a MFP şi a instituțiilor subordonate  va avea ca scop optimizarea și simplificarea serviciilor legate de obligațiile fiscale și nefiscale și de plata taxelor în cadrul Spațiului Privat Virtual (SPV). Totodată, acesta va facilita obținerea de servicii electronice extinse prin portalul ANAF. „În urma implementării propiectului, portalul ANAF va fi adaptat la dispozitive de tip smartphone şi la tabletă și va dezvolta aplicaţii pentru platformele Android și IOS prin care sunt accesibile serviciile furnizate prin SPV. De asemenea, vor fi introduse modalităţi noi de autentificare în sistem prin dispozitive mobile, iar serviciile publice vor fi disponibile non-stop și accesibile din orice loc, indiferent de tipul de dispozitiv folosit, PC/laptop sau dispozitive (telefoane, tablete) mobile. Noile servicii vor permite schimbul electronic de documente, completarea de formulare online, furnizarea de notificări automate și dovezi referitoare la manipularea datelor transmise.

Valoarea proiectului este de 23.949.126,48 lei (din care asistenţă financiară nerambursabilă – 20.133.401,56 lei, iar contribuția proprie – 3.835.724,92 lei)

Cel de-al doilea proiect, Creșterea capacitații administrative a MFP și a instituțiilor subordonate în vederea îmbunătățirii interacțiunii cetățenilor și mediului de afaceri pentru obținerea de documente din arhiva instituției, are în vedere optimizarea și simplificarea serviciului de eliberare a documentelor din arhiva instituției prin intermediul portalului SPV. Astfel, beneficiarii vor avea un acces facil și imediat către servicii publice disponibile non-stop și din orice loc, independent de tipul de dispozitiv folosit, PC/laptop sau dispozitive (telefoane, tablete) mobile. Totodată, vor fi îmbunătățite schimbul electronic de documente, completarea de formulare online, furnizarea de notificări automate și dovezi referitoare la manipularea datelor transmise.

„Prin soluția implementată, Ministerul Finanțelor urmărește reducerea poverii administrative pentru contribuabili persoane fizice și juridice prin reducerea duratei de obținere de către beneficiari a documentelor solicitate de până la 5-7 zile lucrătoare de la solicitare și două drumuri la ghișeu, la 1 zi lucrătoare fără deplasare la ghișeu”, se precizează în comunicat.

Valoarea acestui proiect este de 26.949.305,69 lei (din care asistenţă financiară nerambursabilă – 22.633.067,94 lei, iar contribuția proprie – 4.316.237,75 lei).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.