MFP: Excedent bugetar de 1,35 miliarde de lei după primele patru luni
Numărul 20-21, 30 mai - 12 iunie 2017 » Breviar statistic
Execuția bugetului general consolidat pe primele patru luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un excedent de 1,35 miliarde lei, respectiv 0,17% din PIB, iar veniturile, de 80,1 miliarde lei (9,8% din PIB), au fost cu 8,4% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent, informează Ministerul Finanțelor Publice (MFP), într-un comunicat.
S-au înregistrat creșteri față de anul anterior la colectarea impozitului pe salarii și venit (+13,4%), a contribuțiilor sociale (+14,9%), a impozitului pe comerț exterior și tranzacții internaționale (+12,4%) și a veniturilor din capital (+19,1). Colectarea din alte impozite și taxe pe bunuri și servicii s-a majorat cu 49,8% față de anul precedent, avansul fiind determinat, în principal, de evoluția încasărilor aferente contribuției datorate pentru medicamente, precum și pentru contractele finanțate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
„Colectarea TVA a înregistrat o scădere cu 3,6% față de primele patru luni ale anului 2016, pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2016, a cotei standard de TVA de la 24% la 20%, măsură care s-a reflectat în colectare din februarie 2016. De asemenea, din februarie 2017 gradul de colectare este influențat de reducerea de la 20% la 19% a cotei standard de TVA. Cu toate acestea, colectarea lunară a TVA a crescut în februarie 2017 cu 2,5% față de februarie 2016, cu 8,9% în martie 2017 comparativ cu martie 2016 și cu 17,9% în luna aprilie 2017 față de aprilie 2016. De asemenea, față de 2016, la impozite și taxe pe proprietate s-au înregistrat creșteri la nivelul administrațiilor locale cu 48,2%, iar la bugetul de stat, cu 16,7%”, precizează MFP.
Pentru finanțarea proiectelor europene a fost alocată suma de 3,8 miliarde lei, din care 3,5 miliarde lei în agricultură, care urmează să fie decontată din sumele primite de la Uniunea Europeană.
Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 78,8 miliarde lei, au crescut cu 6,8% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar cheltuielile de personal au crescut cu 18,1% ca urmare a majorărilor salariale acordate angajaților din sănătate și educație, din administrația locală și din instituțiile publice de spectacole sau concerte. Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de anul precedent cu 10,1%, fiind influențate, în principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie, până la 917,5 lei, majorarea indemnizației acordate adultului cu handicap vizual grav prin creșterea cu 25% a salariului net al asistentului social debutant cu studii medii, indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție ș.a. Cheltuielile cu bunuri și servicii s-au redus cu 4,4% față de aceeași perioadă a anului precedent, înregistrându-se diminuări de 3,2% la bugetul de stat și de 3,8% la nivelul administrațiilor locale.
Subvențiile sunt în creștere cu 20,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, avansul provenind de la subvențiile pentru sprijinirea producătorilor agricoli.
Pentru investiții au fost alocate 2,9 miliarde lei, respectiv 0,4% din PIB, care includ cheltuieli de capital și programe de dezvoltare finanțate din surse interne și externe.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial