MFP: Excedentul bugetului general consolidat, 0,7 miliarde lei în luna ianuarie
Telex » Știri 26 februarie 2019
Bugetul general consolidat a încheiat luna ianuarie cu un excedent de 0,7 miliarde de lei, respectiv 0,07% din PIB, potrivit datelor publicate astăzi de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Veniturile bugetului general consolidat au totalizat 25,8 miliarde lei, reprezentând 2,5% din PIB, comparativ cu 2,4% din PIB în 2018. Procentual, veniturile au fost cu 15,1% mai mari, în termeni nominali, față de luna ianuarie 2018. S-au înregistrat creșteri față de luna ianuarie a anului precedent în cazul încasărilor din accize (+38%), contribuții de asigurări (+32,3%), TVA (+23,1). „Încasările din contribuțiile de asigurări au fost influențate de creșterea efectivului de salariați din economie, a câștigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar și de condițiile legislative noi privind transferul contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, iar veniturile din TVA au crescut cu 23,1% față de realizările aceleiași luni a anului 2018, ajungând la o valoare de 6,95 miliarde lei”, precizează MFP, într-un comunicat. De asemenea, încasările din impozite și taxe pe proprietate au crescut cu 5,2%.
S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii și venit cu 37,6% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018.
Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate au fost de 1,2 miliarde lei.
Cheltuielile bugetului general consolidat au fost în sumă de 25,09 miliarde lei, cu 22,7% mai mari față acceași lună a anului precedent. Cheltuielile de personal au fost cu 23,5% mai mari față de cele realizate în ianuarie 2018, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 36,1% față de aceeași lună a anului precedent. Creșteri semnificative s-au consemnat atât la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, cât și la bugetul de stat. Subvențiile au fost mai mici cu 32,2% față de aceeași lună a anului 2018. De asemenea, dobânzile au fost cu 24,3% mai mici. Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de anul precedent cu 27,9%, fiind influențate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând de la 1.000 lei la 1.100 lei, de creșterea nivelului îndemnizației sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei, precum și devansarea sumei (1,2 miliarde lei) pentru plata a 50% din cheltuielile cu pensiile pentru luna februarie care se distribuie prin Poșta Română.
Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 0,5 miliarde lei, menținându-se la nivelul lunii ianuarie 2018.
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice