MFP: Înrolarea în Spațiul Privat Virtual (SPV), o facilitate opțională la dispoziția românilor din afara țării
Telex » Știri 6 septembrie 2019
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a oferit, printr-un comunicat, o serie de clarificări privind proiectul de ordin pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr.660/2017 privind aprobarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă între Ministerul Finanţelor Publice/organul fiscal central şi persoanele fizice, persoanele juridice şi alte entităţi fără personalitate juridică. Astfel, MFP precizează că „sintagma «identificarea contribuabililor la misiunile diplomatice/oficiile consulare ale României» din Referatul de aprobare al proiectului de ordin se referă la îndeplinirea procedurii de confirmare a identității contribuabililor, care solicită înregistrarea ca utilizatori ai serviciului «Spaţiul Privat Virtual» (SPV) la sediul misiunilor diplomatice/oficiilor consulare ale României. Scopul acestei prevederi este de a veni în întâmpinarea persoanelor fizice, care au cetățenia română și doresc să se înroleze voluntar în SPV, dar domiciliază, au reședința sau lucrează în străinătate”.
În acest sens, pentru a le oferi posibilitatea de a se prezenta şi la ambasada sau oficiile consulare din ţara în care se află care sunt mai apropiate, MFP propune următoarea completare pentru art 20 alin 6 lit b):
„b) aprobare la ghișeu. În acest caz persoana fizică trebuie să se prezinte la orice organ fiscal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în scopul identificării fizice. În cazul persoanelor fizice care au cetățenia română şi domiciliază, au reședința sau lucrează în străinătate, în scopul identificării fizice, se pot prezenta şi la oficiile consulare sau ambasadele României în circumscripția cărora domiciliază, au reședința sau lucrează, după caz.”
Referatul proiectului de ordin a fost actualizat și poate fi consultat la rubrica Transparență decizională.
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru