Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
MFP: Programul Tezaur continuă și în luna septembrie

MFP: Programul Tezaur continuă și în luna septembrie

Telex » Știri 31 august 2020  

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) anunţă că românii pot subscrie începând de mâine, 1 septembrie 2020, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 2 și 3 ani. Perioada de subscriere se va încheia la 30 septembrie 2020. „Aceste emisiuni reprezintă o alternativă de economisire avantajoasă pentru români, având în vedere că veniturile provenind din dobânzi sunt neimpozabile”, precizează MFP, într-un comunicat.

Rata dobanzii este de 3,5% – 1 an, 4% – 2 ani, 4,25% – 3 ani, fără plafon individual de subscriere.

Titlurile de stat pot fi cumpărate astfel:

  • de la unitățile Trezoreriei Statului în perioada 1-30 septembrie 2020;
  • de la unitățile C.N. Poșta Română în perioada 1-29 septembrie în mediul urban și în perioada 10-28 septembrie în mediul rural.

Potrivit MFP, sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.

Titlurile de stat sunt în formă dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia se publică pe: www.mfinante.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, www.comunicatii.gov.ro, www.posta-romana.ro



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.