Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
MFP propune modificarea OG nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale

MFP propune modificarea OG nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale

Telex » Știri 27 mai 2020  

Se are în vedere flexibilizarea condițiilor de accesare a facilității fiscale constând în restructurarea obligațiilor bugetare

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a publicat pe site-ul instituţiei, pentru consultare, un proiect de OUG pentru modificarea OG nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale. Proiectul are la bază, în esenţă, necesitatea adoptării unor instrumente care să protejeze mediul de afaceri şi sistemul economic, în contextul măsurilor de reducere a extinderii pandemiei cu coronavirusul SARS-COV-2. Potrivit Notei de fundamentare a actului normativ, la elaborarea proiectului s-a avut în vedere, între altele, necesitatea prevenirii acumulării de către contribuabili a noi datorii la bugetul general consolidat care ar putea conduce la declanşarea procedurilor de insolvenţă, necesitatea acordării unor şanse de redresare economică, în special contribuabililor cu afaceri viabile care au fost afectate de criza SARS-CoV-2, şi evitarea deschiderii procedurilor de insolvenţă care din perspectiva recuperării creanţelor bugetare sunt ineficiente. De asemenea – spun iniţiatorii – nepromovarea acestui act normativ ar avea consecinţe negative, în sensul că: obligaţiile accesorii îngreunează conformarea la plată a obligaţiilor bugetare, în contextul actual al dificultăţilor financiare cu care se confruntă contribuabilii afectaţi direct sau indirect de criza SARS-CoV-2; contribuabilii vor acumula noi datorii la bugetul general consolidat care ar putea conduce la declanşarea procedurilor de insolvenţă, care din perspectiva recuperării creanţelor bugetare sunt ineficiente

Potrivit reprezentanţilor MFP, în contextul OUG nr. 69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale, prin care au fost acordate facilități fiscale privind anularea tuturor accesoriilor aferente debitelor restante la 31 martie 2020 prin depunerea unei cereri de anulare a accesoriilor și îndeplinirea condițiilor de plată și de declarare până la data de 15 decembrie 2020, pentru a crea un tratament echitabil în raport cu debitorii care nu pot accesa aceste facilități datorită lipsei de lichidități, este necesară corelarea termenelor privind conformarea voluntară la plată cu mecanismul de restructurare a obligațiilor bugetare reglementat de OG nr. 6/2019, în sensul prorogării termenului de depunere a notificării intenției de restructurare a obligațiilor bugetare, precum și termenului de depunere a cererii de restructurare însoțită de planul de restructurare și testul creditorului privat prudent. „Avându-se în vedere că, perioada la care se raportează obligațiile bugetare restante este 31 decembrie 2018, iar până în prezent s-au mai acumulat datorii la bugetul general consolidat care ar trebui achitate până la data depunerii cererii, inclusiv, ceea ce conduce la un grad scăzut de accesare a acestei facilități fiscale, este necesar ca restructurarea obligațiilor bugetare să se realizeze pentru obligațiile restante la 31 martie 2020 inclusiv, astfel încât acest termen să fie în consens cu cel la care se referă facilitatea fiscală constând în anularea accesoriilor aprobată prin OUG nr. 69/2020”, se spune în Nota de fundamentare.

De asemenea, se impune ca și termenul de depunere a cererii de restructurare să fie 15 decembrie 2020 inclusiv, astfel încât să fie similar cu cel existent pentru anularea accesoriilor potrivit OUG nr. 69/2020. Astfel, notificarea privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare va avea ca termen de depunere 30 septembrie 2020 inclusiv.

„Totodată, avându-se în vedere necesitatea clarificării prevederilor referitoare la posibilitatea anulării unei cote de maximum 50% din obligațiile bugetare principale cu condiția achitării unui procentaj de maximum 15% din obligațiile ce fac obiectul înlesnirilor, se modifică prevederile art. 4 alin. (7)-(9) din OG nr. 6/2019, în sensul că procentajul de maximum 15% al obligațiilor bugetare care trebuie achitate până la data depunerii cererii de restructurare se raportează la obligaţiile bugetare principale care fac obiectul eșalonării la plată pe maximum 7 ani”, precizează iniţiatorii.

MFP prezintă, spre exemplificare, următoarea situaţie:

Un debitor înregistrează obligații bugetare principale restante la 31.12.2018 în cuantum de 5 milioane lei. Din testul creditorului privat prudent rezultă necesitatea anulării unui procentaj de 50% din totalul obligațiilor bugetare principale, aceasta însemnând că au mai rămas de plată 2,5 milioane lei. Din aceste obligații bugetare, debitorul poate decide ca o parte să formeze obiectul conversiei în acțiuni și cealaltă parte să fie plătită eșalonat.

Dacă vor face obiectul conversiei 76% din cei 2,5 milioane lei (adică 1.900.000 lei), atunci procentajul de 15% care trebuie achitat până la data depunerii cererii de restructurare se raportează la diferența de 24% din cei 2,5 milioane lei, respectiv 600.000 lei (2.500.000x24%). Astfel, debitorul are de plătit până la data depunerii cererii de restructurare următoarea sumă: 600.000 lei x 15% = 90.000 lei

„Odată cu aprobarea acestei ordonanțe de urgență, există posibilitatea ca numărul debitorilor care doresc să acceseze facilitatea fiscală reprezentând restructurarea obligațiilor bugetare să crească, având în vedere flexibilizarea condițiilor de acordare a acestei facilități”, menţionează MFP.

Astfel, se propun următoarele:

  • crearea posibilității de restructurare a obligațiilor bugetare restante la data de 31 martie 2020 înregistrate de  debitorii, persoane juridice de drept public sau privat, cu excepţia instituţiilor publice definite potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a unităţilor administrativ-teritoriale, aflaţi în dificultate financiară, în baza planului de restructurare și a testului creditorului privat prudent;
  • prorogarea termenului pentru depunerea intenției de restructurare până la data de 30 septembrie 2020 și, implicit, prorogarea termenului de depunere a cererii de restructurare până la 15 decembrie 2020.

De asemenea, se propun clarificări cu privire la aplicarea procentajului de 5%, 10% sau 15% ce trebuie calculat prin raportare la cuantumul obligațiilor bugetare principale care fac obiectul înlesnirii la plată conform art. 4 alin. (2) lit. a) din OG nr. 6/2019, în sensul că la aplicarea procentelor nu se iau în calcul obligațiile accesorii care se amână la plată în vederea anulării și nici obligațiile bugetare principale care fac obiectul restructurării urmând a se stinge prin dare în plată sau conversie în acțiuni.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.