MFP propune o serie de măsuri de stimulare în vederea creșterii capitalurilor proprii ale firmelor
Numărul 31-32, 11-24 august 2020 » Curier legislativ
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat, pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de ordonanță de urgență pentru instituirea unei măsuri de stimulare în vederea creșterii capitalurilor proprii, precum și pentru modificarea unor acte normative. Redăm, în cele ce urmează, principalele prevederi ale proiectului normativ.
Ce se urmărește prin acest proiect de ordonanță de urgență:
- asigurarea de resurse financiare suplimentare contribuabililor care intră în sfera impozitului pe profit, impozitului pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitului specific unor activități, prin reducerea sarcinii fiscale;
- creșterea capitalurilor proprii ale companiilor, începând cu anul 2021;
- îmbunătățirea situației financiare a operatorilor subcapitalizați, instabili financiar, în pragul ieșirii din circuitul economic, astfel încât să nu recurgă la reducerea de locuri de muncă;
- compensarea lipsei de lichidități cu care se confruntă firmele în această perioadă, care poate genera chiar insolvabilitatea unor agenți economici, cu efecte grave asupra mediului de afaceri și implicit asupra veniturilor statului.
I. Măsuri de stimulare pentru creșterea capitalurilor proprii
Important! Aceste prevederi intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2021 și se aplică pentru perioada 2021-2025.
Plătitorii de impozit pe profit (indiferent de sistemul de declarare și plată), impozit pe veniturile microîntreprinderilor, precum și cei care plătesc impozit specific beneficiază de reduceri ale impozitului pe profit anual/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor/impozitului specific unor activități, astfel:
a) 2%, în cazul în care capitalul propriu contabil este pozitiv
Capitalul propriu este cel prezentat în situațiile financiare anuale, respectiv în raportările contabile anuale pentru sediile permanente, în anul pentru care datorează impozitul.
Pentru contribuabilii care au obligația constituirii capitalului social, capitalul propriu contabil trebuie să îndeplinească, concomitent, și condiția de a fi la nivelul unei valori cel puțin egale cu jumătate din capitalul social subscris.
b) între 5% și 10%, în cazul în care capitalul propriu ajustat al anului pentru care datorează impozitul înregistrează o creștere anuală față de capitalul propriu ajustat înregistrat în anul precedent și îndeplinește concomitent condiția prevăzută la lit. a) (capital propriu pozitiv), conform tabelului de mai jos:
Procentul de reducere a impozitului | Intervalele de creștere anuală a capitalului propriu ajustat |
5% | până la 5%, inclusiv |
6% | peste 5% și până la 10%, inclusiv |
7% | peste 10% și până la 15%, inclusiv |
8% | peste 15% și până la 20%, inclusiv |
9% | peste 20% și până la 25%, inclusiv |
10% | peste 25% |
Creșterea anuală a capitalului propriu ajustat în anul pentru care datorează impozitul față de capitalul propriu ajustat înregistrat în anul precedent se determină potrivit următoarei formule:
CCPA an/an prec. = | CPA al anului pentru care datorează impozitul – CPA înregistrat în anul precedent | x 100 |
CPA înregistrat în anul precedent |
c) 3%, începând cu anul 2022, dacă se înregistrează o creștere peste nivelul prevăzut în tabelul de mai jos a capitalului propriu ajustat al anului pentru care se datorează impozitul față de capitalul propriu ajustat înregistrat în anul 2020 și dacă se îndeplinește concomitent condiția ca respectivul capital propriu să fie pozitiv.
Anul pentru care datorează impozitul | Procentul minim de creștere a capitalului propriu ajustat |
2022 | 5% |
2023 | 10% |
2024 | 15% |
2025 | 20% |
Creșterea capitalului propriu ajustat în anul pentru care se datorează impozitul față de capitalul propriu ajustat înregistrat în anul 2020 se determină potrivit următoarei formule:
CCPAan/2020 = | CPA al anului pentru care se datorează impozitul – CPA înregistrat în anul 2020 | x 100 |
CPA înregistrat în anul 2020 |
De reținut: În cazul în care sunt aplicabile două sau trei dintre reducerile prevăzute la lit. a)- c), pentru determinarea valorii reducerii, procentele corespunzătoare acestora se adună, iar valoarea rezultată se aplică asupra impozitului!
Capitalul propriu ajustat cuprinde următoarele elemente:
- capital subscris vărsat/capital de dotare;
- patrimoniul regiei;
- patrimoniul public;
- patrimoniul privat;
- patrimoniul institutelor naționale de cercetare-dezvoltare;
- prime de capital;
- rezerva legală, statutară sau contractuală și alte rezerve constituite din profitul net ca urmare a deciziei acționarilor/asociaților sau potrivit prevederilor legale;
- rezultatul net reportat – sold creditor, reprezentând diferența pozitivă dintre soldurile creditoare și debitoare.
Elementele luate în calcul pentru determinarea capitalului propriu ajustat sunt cele prezentate în situațiile financiare anuale/raportările contabile anuale.
Cum se aplică reducerea de impozit:
a) Pentru plătitorii de impozit pe profit, procentul aferent reducerii de impozit se aplică la impozitul pe profit anual al anului în care sunt îndeplinite condițiile pentru reducere, iar valoarea reducerii rezultate se scade din impozitul pe profit anual.
Impozitul pe profit anual = Impozit pe profit – Credit fiscal extern – Impozit pe profit scutit sau redus – Sume reprezentând sponsorizări/burse private/mecenat – Costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale
b) Pentru plătitorii de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, procentul aferent reducerii de impozit se aplică la impozitul datorat pe întregul an fiscal, iar valoarea reducerii rezultate se scade din impozitul aferent trimestrului IV. În cazul în care valoarea reducerii este mai mare decât impozitul aferent trimestrului IV, diferența care nu a fost scăzută din impozitul aferent trimestrului IV se scade din impozitul aferent trimestrelor anterioare, prin depunerea unei declarații rectificative.
c) În cazul microîntreprinderilor care devin plătitoare de impozit pe profit în anul pentru care se aplică reducerea, procentul aferent reducerii de impozit se aplică asupra impozitului pe veniturile microîntreprinderilor însumat cu impozitul pe profit, iar valoarea reducerii rezultate se scade din impozitul pe profit, potrivit prevederilor de la lit. a). În cazul în care valoarea reducerii este mai mare decât impozitul pe profit, diferența care nu a fost scăzută din impozitul pe profit se scade din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, prin depunerea unei declarații rectificative.
d) Pentru plătitorii de impozit specific unor activități, procentul aferent reducerii de impozit se aplică la impozitul datorat pe întregul an fiscal, iar valoarea reducerii rezultate se scade din impozitul datorat pentru semestrul II. În cazul în care valoarea reducerii este mai mare decât impozitul aferent semestrului II, diferența care nu a fost scăzută din impozitul aferent semestrului II se scade din impozitul aferent semestrului I, prin depunerea unei declarații rectificative.
e) Plătitorii de impozit specific unor activități care datorează și impozit pe profit aplică reducerea atât pentru impozitul specific potrivit lit. d), cât și pentru impozitul pe profit potrivit lit. a).
Noi termene pentru depunerea declarațiilor fiscale și pentru plata impozitului
Pe perioada aplicării acestor prevederi, termenele pentru depunerea declarațiilor și pentru plata impozitului sunt următoarele:
- pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit, termenul pentru depunerea declarației anuale privind impozitul pe profit și plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor, iar pentru contribuabilii care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, până la data de 25 a celei de-a șasea luni inclusiv de la închiderea anului fiscal modificat;
- pentru contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, termenul pentru depunerea declarației aferente trimestrului IV și plata impozitului aferent acestui trimestru este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor;
- pentru plătitorii de impozit specific unor activități, termenul pentru depunerea declarației aferente semestrului II și plata impozitului aferent acestui semestru este până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor.
II. Reglementări privind regimul bonificației pentru plata anticipată, prevăzute în OUG nr. 33/2020 privind unele măsuri fiscale
Pentru definitivarea impozitului pe profit aferent anului fiscal prin declarația anuală privind impozitul pe profit, bonificația pentru plata anticipată se scade din valoarea impozitului pe profit aferent anului fiscal, iar în cazul în care bonificația depășește valoarea impozitului pe profit aferent anului fiscal, suma aferentă bonificației care se ia în calcul este la nivelul valorii impozitului respectiv.
Impozitul pe profit aferent anului fiscal = Impozit pe profit – Creditul fiscal extern – Impozit pe profit scutit sau redus – Sume reprezentând sponsorizare și/sau mecenat, burse private – Reducerea conform OG nr. 23/2017 – Costul de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale.
Bonificația se acordă și pentru impozitul pe profit datorat trimestrial/plata anticipată trimestrială, care se stinge cu impozitul pe profit de recuperat din anii fiscali precedenți.
III. Suspendarea extragerilor lunare și ocazionale ale Loteriei bonurilor fiscale, începând cu data intrării în vigoare a proiectului de ordonanță de urgență. Extragerile Loteriei bonurilor fiscale se reiau în termen de 90 de zile de la data încetării stării de alertă/urgență, după caz.
IV. Sistemul informatic PatrimVen – noua modalitate de colaborare între MFP și autoritățile publice
Furnizarea de informații și documente între MFP/ANAF și autoritățile publice, instituțiile publice și de interes public din administrația publică centrală și locală, precum și alte persoane se realizează, în formă dematerializată, prin mijloace electronice utilizând sistemul informatic propriu al MFP/ANAF, denumit PatrimVen.
PatrimVen este un depozit de date în care sunt colectate și agregate date obținute de MFP/ANAF, în condițiile legii, de la autoritățile/instituțiile publice și de interes public, din administrația publică centrală și locală, ori de la alte persoane, și care sunt puse la dispoziția autorităților publice, instituțiilor publice și de interes public din administrația publică centrală și locală, precum și altor persoane, în beneficiul cetățenilor și în scopul realizării atribuțiilor stabilite de reglementările instituțiilor, autorităților ori persoanelor care primesc respectivele informații și/sau documente.
Proiectul de OUG pentru instituirea unei măsuri de stimulare pentru creșterea capitalurilor proprii, precum și pentru modificarea unor acte normative și nota de fundamentare care îl însoțește pot fi consultate pe site-ul MFP, secțiunea Transparență decizională.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial