Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Microsoft: Peste 30 de milioane de oameni au dobândit abilități digitale în timpul pandemiei, la nivel global

Microsoft: Peste 30 de milioane de oameni au dobândit abilități digitale în timpul pandemiei, la nivel global

Numărul 14, 14-20 apr. 2021  »  Conectarea la era digitală

Peste 30 de milioane de persoane din 249 de țări au dobândit abilități digitale în timpul pandemiei, pe durata ultimului an, prin intermediul unii program de training global lansat de Microsoft. Potrivit unui comunicat al companiei de tehnologie, citat de Agerpres, în 2021, odată cu demararea următoarei etape a programului, alături de LinkedIn, acesta vizează să ajute 250.000 de companii să recruteze candidații care dețin competențele potrivite.

Prin programul global de training demarat la jumătatea anului trecut, Microsoft își propunea să sprijine 25 de milioane de persoane de la nivel global în dezvoltarea competențelor digitale. De la muncitori în uzine până la vânzători și șoferi de camioane care au fost disponibilizați, milioane de oameni au apelat în timpul pandemiei la cursurile online puse la dispoziție de GitHub, LinkedIn și Microsoft, cu scopul de a se pregăti pentru locurile de muncă cu cea mai mare cerere pe piață, precum serviciile pentru clienți, managementul de proiecte și analiza datelor.

Pentru acest an, LinkedIn intenționează să le ofere solicitanților de locuri de muncă oportunitatea de a-și demonstra cunoștințele și abilitățile, iar angajatorilor noi instrumente pentru a se conecta cu aceștia pe baza competențelor lor profesionale, printre care: varianta-pilot a LinkedIn Skills Path, noi funcții pentru personalizarea profilului de LinkedIn și acces extins la Skills Graph de la LinkedIn.

Pe de altă parte, resursele Microsoft vor veni în completarea activităților derulate de LinkedIn pentru a promova oportunitățile vaste de dezvoltare a competențelor digitale, incluzând Career Coach - o aplicație Microsoft Teams pentru Educație, dezvoltată cu ajutorul LinkedIn, care le oferă studenților posibilitatea de a primi consultanță personalizată pentru orientarea în carieră.

În cadrul inițiativei comune, Microsoft a lucrat îndeaproape cu organizațiile nonprofit partenere, pentru a oferi asistență completă prin programe de coaching, mentorat și networking unui număr de aproape șase milioane de cursanți.

„Microsoft va aplica aceste lecții la o scară mai mare și anunță un nou serviciu online, Career Connector, care va ajuta, în urmatorii trei ani, 50.000 de indivizi care își caută un loc de muncă să-și asigure un job în domenii care vizează tehnologia. Această inițiativă se va axa pe cursanții care și-au dezvoltat competențe prin intermediul partenerilor Microsoft din sectorul nonprofit și din sectorul de învățământ, în special femei și minorități slab reprezentate în domeniul tehnologic”, se arată în comunicat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.