MyWIZ - Business în cloud
Ministerul Agriculturii intenţionează să acorde fermierilor despăgubirile pentru secetă înainte de campania de toamnă

Ministerul Agriculturii intenționează să acorde fermierilor despăgubirile pentru secetă înainte de campania de toamnă

Telex » Știri 12 iunie 2020  

Ministerul Agriculturii intenţionează să acorde fermierilor despăgubiri pentru secetă înainte de campania din toamnă, valoarea acestora urmând să fie stabilită după finalizarea evaluărilor, a declarat, la un eveniment de profil, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros. „În momentul când vom avea evaluările, vom şti exact care sunt suprafeţele pe judeţe, pe localităţi şi pe fermieri şi, atunci, vom stabili şi suma care va fi de la bugetul de stat - şi va fi printr-o rectificare de buget, care o s-o facem în iulie, pentru că noi dorim să dăm, aşa cum este normal, aceste sume înainte ca să înceapă campania de toamnă, ca fermierii să poată utiliza aceste sume”, a spus Adrian Oros.

Ministrul a subliniat că, în unele judeţe, la un moment dat, suprafaţa declarată drept calamitată se apropia de 100% din suprafaţa declarată ca însămânţată. „Sunt zone întregi unde, într-adevăr, culturile sunt calamitate 100% sau 80% sau 90%, dar sunt şi zone în care a fost totuşi un anumit regim al precipitaţiilor, iar suprafeţele calamitate sunt mai mici sau într-o proporţie mai mică. Şi de aceea, apelul meu a fost şi către fermieri, dar şi către cei care fac parte din aceste echipe, să facă cât mai obiectiv cu putinţă, ştiu că nu este o muncă uşoară aceste evaluări, să fie cât mai corecte - şi să nu trezim iarăşi suspiciuni şi neplăceri în rândul fermierilor care oricum au probleme destule”, a adăugat Adrian Oros.

Ministrul Agriculturii a mai spus că adeverinţele APIA au fost eliberate cu circa două luni mai devreme pentru ca fermierii să poată obţine împrumuturi de la bănci, în baza acestor documente. „Am încercat să ajutăm puţin, eliberând acele adeverinţe APIA mai devreme cu vreo două luni pentru că, se cunoaşte, sunt unii dintre fermieri care, pe baza adeverinţelor APIA şi, în urma tratativelor pe care ministerul, prin APIA, le-a avut cu băncile, pot să obţină nişte împrumuturi pe baza acestor adeverinţe, într-un cuantum de 85% din suma pe care ar trebui să o primească drept subvenţie. Am grăbit puţin eliberarea acestor adeverinţe, este o gură de oxigen la care sigur fermierii apelează, sau nu apelează, în funcţie de situaţia fiecăruia pentru că fiecare zonă din ţară, fiecare fermier are probleme aparte”, a mai spus ministrul.

Reamintim că, la 4 iunie, ministrul Agriculturii anunţa că au fost întocmite procese verbale de constatare a pagubelor produse de secetă pe o suprafaţă de 1,3 milioane de hectare, din cele 2,9 milioane care au fost însămânţate în toamna anului trecut. Judeţele cele mai calamitate sunt: Constanţa, cu 329.000 hectare, Tulcea cu 122.000 hectare, Botoşani - 105.000 hectare, Ialomiţa - 103.000 hectare, Timiş - 75.000 hectare şi Buzău, cu 69.000 hectare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.