Ministerul Culturii a demarat inventarierea patrimoniului cultural național mobil
Telex » Știri
13 februarie, 15:53
Ministerul Culturii anunță inițierea procesului de inventariere a patrimoniului cultural național mobil, printr-o amplă acțiune de verificare a modului în care obiectele de patrimoniu sunt reflectate în evidențele instituțiilor muzeale din subordinea sa. Potrivit unui comunicat al ministerului, în acest scop, a fost constituită Comisia de inventariere a modului în care este reflectat patrimoniul cultural național mobil în inventarele instituțiilor muzeale, având ca obiectiv principal corelarea evidenței scriptice cu situația fizică a bunurilor culturale deținute. Fiecare instituție muzeală din subordinea Ministerului Culturii a înființat o comisie mixtă, integrată în comisia de inventariere.
Inventarierea a început deja la Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național de Artă al României și Muzeul Național de Artă Contemporană al României, toate situate în București, și va continua apoi în toate instituțiile muzeale din subordine. Aceste verificări reprezintă un pas important în consolidarea integrității și transparenței procesului de administrare a patrimoniului cultural național.
„Ministerul Culturii reafirmă angajamentul său de a proteja și valorifica patrimoniul cultural național, asigurând o gestiune eficientă și responsabilă a bunurilor de importanță istorică și artistică”, se menționează în comunicat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale