Ministerul Economiei propune noi reglementări referitoare la contractele de vânzare de bunuri
Telex » Știri 17 decembrie 2021
Ministerul Economiei a lansat în dezbatere publică un proiect de OUG privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri. Proiectul își propune, în principal, armonizarea deplină cu reglementările comunitare a normelor naționale privind cerințele de conformitate, în contextul în care diferențele principale între normele naționale din statele membre sunt cele care influențează decizia comercianților de a vinde bunuri la nivel transfrontalier sau măsura în care fac astfel de vânzări.
Inițiatorii precizează, în Nota de fundamentare a actului normativ, că propunerea are la bază dispozițiile Directivei 1999/44/CE (care prevede norme minime de armonizare), dar prevede o armonizare deplină a criteriilor de conformitate pentru bunuri, a măsurilor corective aflate la dispoziția consumatorilor în cazul în care bunurile nu sunt conforme cu contractul și a principalelor modalități de punere în aplicare a acestor măsuri corective.
În scopul de a proteja interesele legitime ale ambelor părți la un contract de vânzare, conformitatea este evaluată pe baza unor cerințe de conformitate atât subiective, cât și obiective. Prin urmare, bunurile ar trebui să respecte cerințele convenite între vânzător și consumator în contractul de vânzare. Astfel de cerințe includ cantitatea, calitatea, tipul și descrierea bunurilor, caracterul lor adecvat pentru a corespunde unui anumit scop, precum și obligația ca livrarea bunurilor să conțină și accesoriile convenite și cu toate instrucțiunile.
Având în vedere evoluția constantă a conținutului digital sau a serviciilor digitale încorporate în bunuri digitale sau interconectate cu acestea, vânzătorii pot conveni cu consumatorii să ofere actualizări pentru astfel de bunuri. Conform celor convenite în contractul de vânzare, actualizările pot îmbunătăți și consolida elementul de conținut digital sau de serviciu digital al bunurilor, pot extinde funcționalitățile acestora, le pot adapta la evoluțiile tehnice, le pot proteja împotriva noilor amenințări la adresa securității sau pot avea alte scopuri. Prin urmare, conformitatea bunurilor cu conținut digital sau cu servicii digitale care sunt încorporate în bunuri sau sunt interconectate cu acestea trebuie, de asemenea, să fie evaluată pentru a se stabili dacă elementul de conținut digital sau de serviciu digital al unor astfel de bunuri este actualizat în conformitate cu contractul de vânzare. Nefurnizarea actualizărilor care au fost convenite în contractul de vânzare este considerată drept o neconformitate a bunurilor. În plus, actualizările incorecte sau incomplete sunt, de asemenea, considerate drept o neconformitate a bunurilor, deoarece acest lucru ar însemna că aceste actualizări nu sunt efectuate în modul stipulat în contract.
Pentru a fi conforme, bunurile ar trebui să respecte nu doar cerințele subiective de conformitate, ci și cerințele obiective de conformitate stabilite în acest proiect. Conformitatea este evaluată având în vedere, printre altele, scopul pentru care s-ar utiliza în mod normal bunurile de același tip, livrarea acestora cu accesoriile și instrucțiunile pe care consumatorul se poate aștepta în mod rezonabil să le primească sau corespondențele dintre acestea și eșantionul sau modelul pe care vânzătorul l-a pus la dispoziția consumatorului. Bunurile ar trebui să dețină, de asemenea, calitățile și caracteristicile care sunt normale pentru bunurile de același tip și la care consumatorul se poate aștepta, în mod rezonabil, având în vedere natura bunurilor și ținându-se seama de orice declarație publică a vânzătorului sau în numele acestuia ori al altor persoane aflate în amonte în cadrul lanțului de tranzacții.
Un mare număr de bunuri trebuie să fie instalate înainte de a putea fi efectiv utilizate de către consumatori. În plus, în cazul bunurilor cu elemente digitale, este de obicei necesară instalarea conținutului digital sau a serviciului digital astfel încât consumatorii să poată utiliza bunurile respective în conformitate cu scopul lor preconizat. Prin urmare, orice neconformitate care rezultă dintr-o instalare incorectă a bunurilor, inclusiv din instalarea incorectă a conținutului digital sau a serviciului digital încorporat în bunuri, sau interconectat cu acestea este considerată drept o neconformitate în cazul în care instalarea a fost efectuată de vânzător sau sub controlul vânzătorului. În cazul în care bunurile erau destinate a fi instalate de către consumator, neconformitatea care rezultă din instalarea incorectă este considerată drept neconformitate a bunurilor, indiferent dacă instalarea a fost efectuată de către consumator sau de către o parte terță aflată în răspunderea consumatorului, altă persoană ce are legătură cu consumatorul dacă instalarea incorectă a fost cauzată de deficiențe ale instrucțiunilor de instalare, cum ar fi caracterul incomplet sau lipsa de claritate a instrucțiunilor de instalare, care fac instrucțiunile de instalare dificil de utilizat pentru consumatorul mediu.
Pentru a spori gradul de securitate juridică și pentru a elimina unul dintre principalele obstacole din calea pieței interne, directiva armonizează pe deplin măsurile corective de care dispune consumatorul în caz de neconformitate a bunurilor, precum și condițiile în care pot fi exercitate astfel de măsuri corective. În special, în caz de neconformitate, consumatorii au dreptul de a solicita aducerea la conformitate a bunurilor, de a primi o reducere proporțională a prețului sau de a obține încetarea contractului.
Pentru aducerea la conformitate a bunurilor, consumatorii au posibilitatea de a alege între reparație sau înlocuire. Permițându-le consumatorilor să solicite o reparație ar trebui să se încurajeze un consum sustenabil și s-ar putea contribui la o mai mare durabilitate a produselor. Alegerea consumatorului între reparație și înlocuire este limitată numai în cazul în care opțiunea aleasă ar fi imposibilă din punct de vedere juridic sau factual sau, în comparație cu cealaltă opțiune disponibilă, ar crea costuri disproporționate pentru vânzător.
Vânzătorul poate să refuze aducerea la conformitate a bunurilor dacă atât reparația, cât și înlocuirea sunt imposibile sau i-ar crea costuri disproporționate. Același lucru se aplică și în cazul în care fie reparația, fie înlocuirea este imposibilă, iar cealaltă oricare altă măsură corectivă i-ar crea vânzătorului costuri disproporționate. Un exemplu pentru o astfel de situație, dat de recitalul 40 al Directivei (UE) 2019/771, este în cazul în care bunurile sunt situate într-un loc diferit de locul în care au fost inițial livrate, iar costurile de livrare și transport ar putea deveni disproporționate pentru vânzător.
Dacă reparația sau înlocuirea nu au constituit măsuri corective adecvate pentru consumator în ceea ce privește neconformitatea constatată, consumatorul are dreptul la o reducere de preț sau să obțină încetarea contractului. Acest lucru este valabil în special atunci când vânzătorul nu a finalizat reparația sau înlocuirea, ori când împrejurările indică în mod clar că vânzătorul nu va finaliza reparația sau înlocuirea, ori dacă vânzătorul a refuzat aducerea la conformitate a bunurilor deoarece reparația și înlocuirea sunt imposibile sau i-ar crea vânzătorului costuri disproporționate.
Orice garanție comercială oferită consumatorului dă naștere unei obligații juridice pentru garant în condițiile stabilite în certificatul de garanție comercială și în anunțurile publicitare asociate, disponibile în momentul sau anterior încheierii contractului.
Pentru a îmbunătăți securitatea juridică și a evita inducerea în eroare a consumatorilor, actul normativ prevede că, în cazul în care condițiile privind garanția comercială cuprinse în anunțurile publicitare asociate sunt mai favorabile pentru consumator decât cele incluse în certificatul de garanție, prevalează condițiile mai avantajoase.
Prin actualul proiect, sunt clarificate anumite caracteristici ale Directivei 1999/44/CE în vigoare, cum ar fi faptul că fiecare consumator ar avea dreptul la rezoluțiunea contractului sau la reducerea prețului în cazul în care vânzătorul nu repară sau nu înlocuiește bunurile într-un termen rezonabil. Spre deosebire de Directiva 1999/44/CE, consumatorul ar avea, de asemenea, dreptul la rezoluțiune în caz de defecte minore. De asemenea, spre deosebire de Directiva 1999/44/CE, propunerea nu ar impune consumatorilor obligația pe care au în temeiul mai multor legislații naționale de a notifica vânzătorului un defect al bunurilor într-o anumită perioadă de timp de la descoperirea acestuia. O schimbare majoră în comparație cu Directiva 1999/44/CE este, cu siguranță, faptul că perioada pentru inversarea sarcinii probei se prelungește la doi ani. Asemenea Directivei 1999/44/CE, propunerea menține dispozițiile privind dreptul consumatorilor de a primi despăgubiri pentru pierderile cauzate de această lipsă de conformitate cu legislația națională.
O altă noutate importantă este faptul că actuala propunere se aplică contractelor de vânzare de bunuri cu elemente digitale care necesită un conținut digital sau un serviciu digital pentru a-și îndeplini funcțiile.
În conformitate cu recitalul 44 al Directivei (UE) 2019/771, statele membre ar trebui să poată prevedea suspendarea sau întreruperea perioadei de răspundere contractuală în cazul reparării, al înlocuirii ori al negocierilor dintre vânzător și consumator în vederea unui acord amiabil. Prezentul proiect prevede prelungirea acestei perioade în cazul ȋn care neconformitatea este remediată prin reparație cu timpul de nefuncționare a bunului, din momentul la care a fost adusă la cunoștința vânzătorului lipsa de conformitate până la predarea efectivă a bunului în stare de utilizare normală către consumator. În cazul în care neconformitatea este remediată prin înlocuire, pentru bunurile care înlocuiesc bunurile neconforme perioada de răspundere contractuală începe să curgă de la data înlocuirii. Proiectul conține prevederi similare referitoare la suspendarea sau întreruperea perioadei de răspundere contractuală și pentru garanția comercială.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial