Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de 5,6 miliarde de lei de la bănci, în decembrie
Telex » Știri ieri, 9:38
Ministerul Finanțelor (MF) a planificat, în luna decembrie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 600 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitațiilor de obligațiuni, informează Agerpres. Suma totală, de 5,6 miliarde de lei, este cu 895 milioane de lei mai mică față de cea care a fost programată în noiembrie 2024, de 6,495 miliarde de lei, și va fi destinată refinanțării datoriei publice și finanțării deficitului bugetului de stat.
Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, în data de 12 decembrie va fi organizată licitație pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 500 milioane de lei, cu scadența în 26 noiembrie 2025, iar în 16 decembrie pentru o emisiune de 500 milioane lei cu scadența în 25 iunie 2026.
De asemenea, pe parcursul lunii decembrie 2024, vor fi organizate licitații pentru opt emisiuni de obligațiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 4 miliarde lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea inițială a emisiunii de obligațiuni (600 milioane de lei în total).
Astfel, au fost programate licitații pentru două emisiuni de obligațiuni de câte 600 milioane lei, în 12 decembrie și 23 decembrie, pentru patru emisiuni de 500 milioane lei, în 2 decembrie, 5 decembrie, 16 decembrie și 19 decembrie, și două emisiuni de 400 milioane le, în 9 decembrie ambele.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională