MyWIZ, secretul contabililor de succes
Ministerul Finanțelor Publice: Un nou set de reglementări contabile conforme cu IFRS

Ministerul Finanțelor Publice: Un nou set de reglementări contabile conforme cu IFRS

Numărul 38-39, 20 dec. 2016 - 16 ian. 2017  »  Curier legislativ

Societățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată vor aplica, începând cu situațiile financiare ale exercițiului financiar al anului 2016, un nou set de reglementări contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS).

Reglementările amintite vor fi aplicate și de alte persoane juridice, precum cele prevăzute de OMFP nr. 666/2015 privind aplicarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară de către unele entități cu capital de stat, alte entități obligate prin lege să aplice aceste reglementări și de alte entități care au optat pentru aplicarea acestora, condițiile în care respectivele entități pot opta fiind stabilite prin prevederi legale.

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.844/2016, prin care au fost aprobate noile reglementări contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, a fost publicat în Monitorul Oficial (nr. 1020/19.12.2016) și înlocuiește OMFP nr. 1.286/2012, cu modificările și completările ulterioare, în care erau prevăzute reglementările contabile anterioare conforme cu IFRS, aplicabile societăților menționate mai sus.

Despre acest act normativ am relatat într-un articol publicat anterior în CECCAR Business Magazine, când a fost lansat în dezbatere publică. Potrivit referatului de aprobare citat în articolul respectiv, actul normativ simplifică prevederile cuprinse în reglementările contabile conforme cu IFRS, comparativ cu OMFP nr. 1.286/2012, cu modificările și completările ulterioare.

Ordinul prevede că reglementările conforme cu IFRS se aplică împreună cu Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, precum și cu alte prevederi legale aplicabile, în scopul asigurării unui grad ridicat de transparență și comparabilitate a situațiilor financiare anuale.

Administratorii entităților, respectiv alte persoane care au obligația gestionării entităților, precum și persoanele care au obligația organizării și conducerii acestora, directorii economici, contabilii-șefi sau alte persoane împuternicite să îndeplinească această funcție trebuie să asigure măsurile necesare pentru aplicarea corespunzătoare a prevederilor acestuia.

Potrivit actului normativ, societățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare în cursul exercițiului financiar de raportare întocmesc pentru respectivul exercițiu financiar situații financiare anuale în baza IFRS prin retratarea informațiilor din contabilitatea organizată în baza Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare. În acest scop, entitățile întocmesc o situație care să reflecte, pentru fiecare element de bilanț și cont de profit și pierdere, diferențele dintre tratamentul contabil potrivit reglementărilor contabile aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare, și tratamentul prevăzut de Reglementările contabile conforme cu IFRS. Începând cu exercițiul financiar următor celui în care valorile lor mobiliare devin admise la tranzacționare, societățile organizează și conduc contabilitatea în baza Reglementărilor contabile conforme cu IFRS.

Celelalte entități prevăzute de ordinul citat efectuează retratarea, întocmesc situațiile financiare anuale, respectiv organizează și conduc contabilitatea conform prevederilor legale aplicabile acestora.

Pentru întocmirea prin retratare a situațiilor financiare anuale, entitățile aplică prevederile IFRS, inclusiv IFRS 1 Adoptarea pentru prima dată a Standardelor Internaționale de Raportare Financiară. În acest sens, situația poziției financiare cuprinde informații corespunzătoare sfârșitului exercițiului financiar de raportare, sfârșitului exercițiului financiar anterior celui de raportare și începutului exercițiului financiar anterior celui de raportare. De asemenea, situația rezultatului global cuprinde două coloane de informații, corespunzătoare exercițiului financiar curent (de raportare) și exercițiului financiar anterior celui de raportare. Entitățile vor întocmi balanța de verificare ce cuprinde informații determinate potrivit prevederilor IFRS, care stă la baza întocmirii situațiilor financiare anuale.

OMFP nr. 2.844/2016 se aplică și entităților care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic. Acestea întocmesc situațiile financiare anuale rezultate din retratare și Situația cuprinzând rezultatele retratării la data aleasă pentru întocmirea acestora.

Instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare, înscrise în Registrul general, instituțiile de plată și instituțiile emitente de monedă electronică, definite potrivit legii, care acordă credite legate de serviciile de plată și a căror activitate este limitată la prestarea de servicii de plată, respectiv emitere de monedă electronică și prestare de servicii de plată, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară nu aplică OMFP nr. 2.844/2016.

Prevederile OMFP nr. 2.844/2016 se aplică, așa cum am amintit, începând cu situațiile financiare ale exercițiului financiar al anului 2016, cu excepția prevederilor capitolului 7 Informații nefinanciare și informații privind diversitatea, care se aplică de la 1 ianuarie 2017.

Societățile ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată vor aplica, începând cu situațiile financiare ale exercițiului financiar al anului 2016, un nou set de reglementări contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS).




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.