MyWIZ - Business în cloud
Ministerul Mediului: Cea mai mare campanie naţională de informare a cetăţenilor despre colectarea separată şi reciclarea deşeurilor, în 2020

Ministerul Mediului: Cea mai mare campanie națională de informare a cetățenilor despre colectarea separată și reciclarea deșeurilor, în 2020

Telex » Știri 12 februarie 2020  

Autorităţile şi-au propus pentru acest an să deruleze cea mai mare campanie naţională de informare şi conştientizare a cetăţenilor în ceea ce priveşte colectarea separată şi reciclarea deşeurilor, cu o alocare bugetară de 25 de milioane lei, a anunţat, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Costel Alexe, citat de Agerpres. „Pentru că avem o reală problemă cu managementul deşeurilor, ne-am propus să lansăm anul acesta cea mai mare campanie naţională de informare şi conştientizare a cetăţenilor în ceea ce priveşte colectarea separată şi reciclarea deşeurilor. Am prevăzut pentru această campanie un buget de 25 de milioane de lei. Vorbim într-adevăr de un sector în care, din păcate, suntem fruntaşi la depozitare, la aducerea gunoiului la groapă şi codaşii Europei în ceea ce priveşte reciclarea. Până când nu se va înţelege de către fiecare român importanţa colectării separate şi a reciclării, până când cetăţenii nu vor impune schimbarea prin atitudinea lor, nu vom putea să evoluăm cu adevărat. Anul acesta, dăm startul şi unui program prin care stimulăm investiţii în instalaţii de reciclare şi tratare a deşeurilor. Bugetul prevăzut este de 159 de milioane de lei şi poate fi folosit atât pentru infrastructura de colectare, cât şi pentru instalaţii de tratare sau reciclare”, a afirmat Costel Alexe.

Ministrul de resort a menţionat, în acelaşi timp, că Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) are în plan derularea, în acest an, a două noi programe ce vizează eficienţa energetică. „Pe lista AFM-ului vor mai fi două programe în premieră. Iluminatul ecologic stradal este un program destinat exclusiv autorităţilor locale şi ne propunem să înlocuim becurile vechi cu leduri pentru a avea o mai mare eficienţă energetică şi, evident, costuri mai mici la facturi. Investim în acest program circa 384 de milioane de lei, aproximativ 80 de milioane de euro. De asemenea, lansăm în premieră programul «Casa Eficientă Energetic», prin care încercăm să eficientizăm energetic cât mai multe case din România. Vom finanţa sisteme de încălzire, iluminat ecologic şi sisteme de izolaţie. Asta înseamnă că oamenii îşi vor putea cumpăra prin acest program de la centrale pe peleţi, ferestre izolante până la panouri solare. Este un program prin care putem finanţa sume considerabile pentru locuinţe. Avem un buget de 429 milioane lei şi ne-am programat să avem între 6.000 şi 10.000 de beneficiari. Românii care îl vor accesa vor putea să-şi eficientizeze energetic locuinţele fie cumpărând doar o categorie de sisteme, fie toate tipurile de tehnologii pe care le prindem în finanţare. Programul va putea fi accesat şi de instituţii pentru clădirile publice. Pentru acestea, bugetul este separat şi se ridică la 384 de milioane de lei”, a explicat ministrul. El a menţionat că bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu din acest an va fi de 2,8 miliarde de lei, aproape dublu faţă de anul 2019, când suma a fost de 1,5 miliarde de lei.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.