Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Ministerul Mediului propune un ajutor de 150 lei/mc pentru lemnul de foc destinat încălzirii

Ministerul Mediului propune un ajutor de 150 lei/mc pentru lemnul de foc destinat încălzirii

Telex » Știri 29 august 2022  

Ministerul Mediului propune ca toți cei care vor cumpăra cu factură lemn de foc, indiferent de categoria socială, să primească un ajutor de 150 lei pentru fiecare metru cub, în limita a maximum 5 mc, a declarat, la un post de televiziune, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos, citat de Agerpres. „Guvernul acordă deja ajutoare pentru cei vulnerabili pentru lemne de foc. Noul ajutor vine în compensarea prețului care a crescut în ultima perioadă. Conducerea Coaliției a solicitat o propunere de la Ministerul Mediului. (…) Vom prezenta această propunere Coaliției (în această săptămână, n.r.). Vom propune ca prețurile să fie compensate cu un ajutor de 150 de lei pe metrul cub de lemn de foc cumpărat (...) Cel care va beneficia va trebui să facă dovada că a cumpărat lemn de foc pentru încălzire cu factură și cu aviz de însoțire a mărfii. De această măsură vor beneficia toți cei care au cumpărat lemn de foc, indiferent de categoria socială sau dacă sunt consumatori vulnerabili sau nu, astfel încât să fie un ajutor similar cu cel pentru gaze naturale sau pentru energia electrică (...) La fel ca la energia electrică, unde s-a stabilit un plafon maxim, și aici vom stabili un plafon maxim. Propunerea noastră se referă la 5 mc (...) Măsura vine în completarea măsurilor deja existente”, a menționat Tanczos Barna.

Ministrul de resort a precizat, totodată, că lista beneficiarilor va fi întocmită de primării, iar estimarea este că între 1 și 3 milioane de familii vor putea primi acest nou tip de subvenție: „Vom propune ca lista beneficiarilor să fie întocmită de primăriile care știu care sunt familiile, gospodăriile ce folosesc lemn de foc, urmând ca bugetul Ministerului Muncii să fie suplimentat cu această sumă. Sistemul informatic care va gestiona va fi, mai mult ca sigur, dezvoltat de STS. Propunerea noastră se va referi doar la persoanele fizice și impactul (bugetar, n.r.) va fi calculat după ce vom prezenta această propunere împreună cu Ministerul de Finanțe. Eu cred că impactul este unul suportabil și poate fi acoperit din bugetul de stat. Analiza o vom face cu Ministerul de Finanțe. Numărul de familii beneficiare variază între 1 și 3 milioane, în funcție de situația sau modul în care își procură fiecare lemnul de foc. Cei care au pădure proprie și nu cumpără lemnul de foc nu beneficiază de acest sprijin, pentru că nu plătesc prețul ridicat care se practică acum pe piață”.

În ceea ce privește modalitatea de acordare a sumelor compensate, Tanczos Barna a punctat că plata către beneficiari se va face ulterior achiziției lemnului de foc: „Propunerea noastră se va referi la o compensare ulterioară, pentru că trebuie să se facă dovada achiziționării cu factură a lemnului de foc. Ca perioadă, probabil că va dura luni (până când beneficiarii pot intra în posesia compensării, n.r.). Sunt convins că subvenția acordată nu va afecta prețul de pe piață”.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.