Ministerul Muncii: 795.291 contracte de muncă suspendate și 155.675 încetate, la 1 aprilie
Telex » Știri 2 aprilie 2020
Numărul contractelor individuale de muncă suspendate a ajuns la 1 aprilie la 795.291, iar cel al contractelor încetate la 155.675, a anunţat Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS), informează Agerpres. Astfel, cele mai multe contracte de muncă suspendate - 207.688 - se înregistrează în industria prelucrătoare, 56.361 în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, iar 110.667 au fost consemnate în domeniul hoteluri şi restaurante.
Pe de altă parte, din cele 155.675 de contracte individuale de muncă încetate, 30.873 au fost înregistrate în sectorul comerţului cu ridicata şi amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, 27.174 în industria prelucrătoare şi 19.254 în construcţii.
„Guvernul României a decis să sprijine salariaţii angajatorilor aflaţi în şomaj tehnic prin acoperirea integrală a fondurilor aferente. Astfel, angajatorii care au salariaţi prin Contracte Individuale de Muncă (CIM) şi pe care i-au înregistrat în REVISAL ca intrând în şomaj tehnic, se vor adresa Agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din judeţul în care angajatorul are sediul social. Celelalte persoane, care au alte forme de angajare (PFA, drepturi de autor etc.), se vor adresa Agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială din judeţul în care au înregistrat activitatea”, precizează MMPS.
Potrivit sursei citate, întreaga comunicare între solicitanţi şi instituţiile vizate, respectiv solicitările şi depunerea documentelor, se face prin poşta electronică.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial