Ministerul Sănătății anunță că s-a reluat tipărirea cardurilor de sănătate
Telex » Știri
20 octombrie 2023
Ministerul Sănătății informează că a încheiat un nou Acord-cadru cu Compania Națională "Imprimeria Națională" - S.A., pentru reluarea procesului de tipărire a cardului național de asigurări sociale de sănătate, pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani și/sau au dobândit calitatea de asigurat ulterior momentului distribuirii inițiale. Acordul-cadru a fost încheiat pe o perioadă de 3 ani și are ca obiectiv realizarea unei cantități de 1,2 milioane de carduri de sănătate.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, procesul de retipărire a cardurilor de sănătate a început, urmând ca un număr de 400.000 de carduri de sănătate să fie livrate către Casele Județene de Asigurări de Sănătate în două loturi. Primul lot, de 200.000 de carduri de sănătate, se va livra până la data de 31 noiembrie 2023, iar al doilea lot are ca termen de livrare data de 15 decembrie 2023. Bugetul alocat pentru tipărirea celor 400.000 de carduri este de aproximativ 5,5 milioane lei. Distribuirea cardului de sănătate va fi realizată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Cardul de sănătate este instrumentul prin care se face dovada calității de asigurat la accesarea serviciilor medicale și care confirmă prezența asiguratului la unul dintre furnizorii de servicii medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc