Ministerul Sănătății respinge modificările care fac mai permisivă legea antifumat
Telex » Știri
29 decembrie 2016
Ministerul Sănătăţii (MS) susţine că numărul îmbolnăvirilor care au legătură directă cum fumatul au scăzut în urma aplicării legii antifumat şi respinge modificările care fac legea mai permisivă, atenţionând că orice concesie se traduce prin mai multe îmbolnăviri, informează News.ro.
Numărul îmbolnăvirilor care au legătură directă cu fumatul a scăzut ca urmare a aplicării Legii 15/2016 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, potrivit datelor transmise Ministerului Sănătăţii de Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar.
Potrivit News.ro, datele au fost transmise în contextul în care parlamentarii discută din nou modificarea legii pentru prevenirea şi combaterea consumului de tutun, prin care se încearcă redefinirea „spaţiului public închis” şi „spaţiului închis de la locul de muncă” şi se propun excepţii care permit, în realitate, să se fumeze în spaţiile destinate petrecerii timpului liber, dar şi la locul de muncă, susţin reprezentanţii MS.
Proiectul de lege care permite fumatul în spaţii închise special amenajate, precum şi înfiinţarea aşa-numitelor „cluburi pentru fumători”, adoptat tacit de Senat în noiembrie, a primit, miercuri, aviz negativ din partea Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputaţilor.
Propunerea legislativă urmăreşte modificare articolului 3 al Legii 349/2002, astfel încât fumatul să fie permis numai în camere special amenajate, cu respectarea condiţiilor de a servi exclusiv fumatului şi a activităţilor asociate fumatului, cum ar fi consumul de cafea, băuturi calde sau băuturi răcoritoare.
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale