Ministerul Sănătății: Un nou flux informațional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecția cu virusul SARS-CoV-2, de săptămâna viitoare
Telex » Știri 28 octombrie 2020
Se are în vedere inclusiv îmbunătăţirea colaborării dintre DSP şi persoanele infectate sau care fac parte din anchetele epidemiologice
Începând de săptămâna viitoare se modifică fluxul informaţional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecţia cu virusul SARS-CoV-2, prin actualizarea platformei informatice de colectare a datelor, a anunţat astăzi Ministerul Sănătăţii. „Având în vedere noile prevederi legale conform cărora medicii de familie vor prelua monitorizarea persoanele asimptomatice infectate cu noul coronavirus, dar şi pentru reducerea timpilor în colectarea şi corelarea datelor furnizate de autorităţile şi instituţiile implicate, precum şi reducerea timpului de informare a persoanelor testate, a fost aprobat Ordinul ministrului Sănătăţii pentru aprobarea fluxului informaţional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecţia cu virusul SARS-CoV-2”, se menţionează în comunicatul instituţiei. Actul normativ, respectiv Ordinul nr. 1829/2020 al ministrului Sănătăţii, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 997 din 28 octombrie 2020.
„Actualizarea fluxului informaţional va reduce timpii de răspuns al direcţiilor de sănătate publică şi va îmbunătăţi colaborarea dintre acestea şi persoanele infectate sau care fac parte din anchetele epidemiologice. Persoanele care au fost testate vor afla în timp real rezultatul testelor, de asemenea deciziile emise de Direcţiile de Sănătate Publică (DSP) vor fi transmise automat din sistemul informatic, nemaifiind necesară contactarea DSP-ului. De asemenea se va facilita colaborarea cu medicii de familie. Măsurile sunt luate pe baza experienţei acumulate în cele 8 luni de gestionare a pandemiei, dar şi în conformitate cu noile prevederi legislative”, a declarat ministrul de resort, Nelu Tătaru.
Conform documentului, probele transportate la laboratoarele care realizează testarea RT-PCR vor fi însoţite de un Formular de însoţire a probei recoltate cu cod emis anterior de Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Pentru toate probele recoltate (la cerere sau conform metodologiei), laboratoarele vor introduce în platforma informatică toate datele din formularele, precum şi rezultatele testelor după fiecare tranşă de lucru, în maximum 24 de ore de la primirea probei la laborator.
Responsabilitatea pentru alocarea probelor prelevate conform metodologiei catre laboratoare revine fiecarui DSP aferent. Directorul executiv al fiecărui DSP se asigură de alocarea probelor, astfel încât toate probele să fie procesate în maximum 24 ore. Pentru situaţia în care capacitatea de testare dintr-un judeţ este depăşită, se va realiza relocarea probelor în alte judeţe de către coordonatorul regional stabilit. Rezultatele probelor vor fi transmise automat din aplicaţia informatică prin SMS şi email persoanelor testate. În cazul în care pentru persoana testată nu există date relevante de contact, responsabilitatea transmiterii rezultatului revine entităţii care a dispus recoltarea, respectiv entităţile la care s-a efectuat testarea.
Buletinele de analiză pozitive vor fi transmise în mod automat prin email si mesaj text, medicului de familie al persoanelor testate, pentru a fi luate în evidenţă. În cazul în care o persoana testată nu are medic de familie, aceste informaţii sunt transmise către DSP, aceasta având responsabilitatea de a monitoriza cazul.
Direcţiile de Sănătate Publică (DSP) au obligaţia de a identifica şi de a confirma în urma anchetei epidemiologice contacţii direcţi ai fiecărei persoane testate pozitiv. Toate persoanele identificate a fi contacţi direcţi ai fiecărei persoane cu rezultat pozitiv vor fi introduse în aplicaţia informatică de către DSP.
Decizia de carantinare va fi generată automat, imediat după completare, din aplicaţia informatică şi va fi transmisă fiecărei persoane, cât şi medicului de familie al acesteia.
În cazul pacienţilor pozitivi, decizia de izolare va fi completată în aplicaţia informatică de către DSP în maximum 24 de ore. După completare, aceasta va fi transmisă în format electronic, prin email din aplicaţia informatică, atât medicului de familie / medicului desemnat de către DSP, cât şi pacientului.
După 14 zile de la luarea în evidenţă ca persoană confirmată, pentru persoanele izolate la domiciliu sau în locaţii dedicate şi monitorizate de medicii de familie, respectiv medicii alocaţi de DSP, în absenţa schimbării statusului acestora, fişa pacientului se va închide în mod automat în aplicaţia informatică sub statusul de „vindecat”.
Pentru toţi pacienţii pozitivi internaţi, unităţile spitaliceşti au obligaţia de a completa formularul corespunzător (fişa de spital) din aplicaţia informatică, în primele 12 ore de la internare.
La externare, unitatea spitalicească are obligaţia ca, în maximum 24 de ore, să completeze în fişa de spital din aplicaţia informatică statusul pacientului: vindecat, transferat sau izolat la domiciliu.
Unităţile spitaliceşti au obligaţia raportării imediate a deceselor Covid în baza definiţiei de caz către DSP.
Orice laborator autorizat de DSP, dar neinclus în Programul Naţional de Sănătate, care efectuează teste RT-PCR pentru SARS-CoV-2, are obligaţia de a transmite în aceleaşi termene, buletinele de analiză, electronic, către DSP şi INSP, precum şi datele statistice solicitate către INSP.
Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează cu respectarea dispoziţiilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE, ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), precum şi a altor prevederi legale naţionale incidente în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal.
„Până săptămâna viitoare, Ministerul Sănătăţii şi STS vor organiza sesiuni de pregătire regionale cu toate instituţiile implicate”, se precizează în comunicat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național