Ministrul Agriculturii: Încep plățile pentru tranșa a doua a Programului Tomata
Telex » Știri 8 octombrie, 9:27
Fermierii înscriși în Programul Tomata vor primi în conturi în zilele următoare a doua tranșă de 1.500 euro, a anunțat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, citat de Agerpres. „Susținem producția de roșii românești. Încep plățile pentru tranșa a doua a Programului Tomata. Ne dorim să avem roșii românești pe tot parcursul anului în piețe și supermarket-uri și de aceea am susținut și dezvoltat Programul Tomata! Și așa cum am promis, cei 24.321 de fermieri înscriși în Program, majoritatea din județele Olt, Galați și Dolj, vor primi în conturi în zilele următoare a doua tranșă de 1.500 euro”, a scris Florin Barbu pe pagina sa de Facebook.
El a subliniat că, în total, au fost virate 180 de milioane de euro către Direcțiile Agricole Județene pentru a alimenta conturile fermierilor. „Susținerea producției românești este calea sigură pentru dezvoltarea României”, a punctat ministrul.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial