Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Ministrul Agriculturii: Planul Național Strategic 2023-2027 este un document echilibrat; absolut nimeni nu este exclus

Ministrul Agriculturii: Planul Național Strategic 2023-2027 este un document echilibrat; absolut nimeni nu este exclus

Telex » Știri 20 iunie 2022  

Planul Național Strategic (PNS) al României este un document echilibrat, care va face tranziția între perioada 2014-2020 și 2023 - 2027 și nimeni nu va fi exclus dintre cei care pot să depună proiecte pe programarea viitoare, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu. El a precizat că România a trebuit să răspundă unui număr de 370 de observații venite din partea Comisiei Europene pe marginea PNS, observații care necesitau o argumentare mai bună și o edificare în privința „intențiilor noastre de politici publice”, iar un răspuns mai amplu pe acest subiect a fost deja transmis Executivului comunitar.

„PNS a fost transmis în 28 februarie, a fost încărcat, a fost analizat de experții Comisiei Europene. Ne-au trimis un pachet de observații care necesitau o argumentare mai bună, pe de o parte, din partea noastră, sau să le edificăm cu privire la intențiile noastre de politici publice, ce vrem să facem. O mare parte dintre ele s-au închis, am trimis și o scrisoare care este mai amplă, pentru că toate acele observații, 370 la număr, deși pot părea multe, ele în realitate nu sunt, pentru că vizează elemente de tehnică și redactare, vizează elemente de atingere a unor indicatori tehnici de raportare. Deci, toate lucrurile acestea, în general sunt uzuale, le întâmpină toate statele, nu trebuie să facem o tragedie și nici nu trebuie să o transformăm în altceva decât este”, a subliniat Adrian Chesnoiu.

De altfel, Comisia Europeană a transmis și altor state membre, nu doar României, un număr aproape similar de observații pe planurile strategice, Spania fiind nevoită să răspundă la 360 de observații, Portugalia - 340, Polonia - 314, iar Germania, la 296.

Potrivit ministrului Agriculturii, în prezent se lucrează la nivel de experți, cu serviciile Comisiei, pe propunerile trimise și pentru armonizarea unor detalii, dar în opinia sa acest plan strategic este „un document echilibrat”, care va face tranziția între perioada 2014-2020 și perioada 2023 - 2027.

„Luăm decizia, fie acceptăm, fie nu acceptăm propunerile Comisiei și le armonizăm în așa fel încât ele să răspundă nevoilor pentru care Politica Agricolă Comună (PAC) a fost concepută, iar de partea cealaltă să răspundă și nevoilor statului membru, pentru că vizavi de asta am văzut și foarte multe luări de poziție publică, mai mult politice decât tehnice. Oameni care n-au citit PNS își dau cu părerea, plecând de la diverse informații utilizate de unii sau de alții în varii scopuri. Să vii să spui că PNS nu sprijină ferma mică și mijlocie înseamnă că nu l-ai citit. (...) Eu nu pot să înțeleg o atitudine a unuia care a avut timp la dispoziție să termine PNS și să-l trimită la Comisie, dar nu l-a trimis, iar acum brusc nu-i convine, pentru că știu că le-am deranjat anumite lucruri pe care le gândiseră, dar eu nu sunt ca ei și nu intru într-o astfel de speculație. PNS este un document echilibrat, care va face tranziția între perioada 2014-2020 și perioada 2023 – 2027”, a adăugat ministrul.

Pe de altă parte, Chesnoiu a reamintit că, în 2020, la negocierea alocărilor de fonduri pentru dezvoltare rurală din viitoarea PAC, România a pierdut 1,7 miliarde de euro. „Să nu uităm, totuși, că de bine ce au negociat, am pierdut 1,7 miliarde de euro în 2020 la negocierea alocărilor pe Pilonul II, pe dezvoltare rurală. Să nu uităm că 40% din alocarea dată pentru dezvoltare rurală și mediu și climă au fost pe perioada de tranziție și acolo de performanți ce au fost au lansat toate sesiunile într-o singură lună sau aproape în aceeași perioadă, aducând în sistem un număr foarte mare de proiecte, deși au avut la dispoziție doi ani de zile în care puteau să lanseze etapizat, așa cum era foarte bine făcut programul de lansare a sesiunilor în trecut”, a subliniat ministrul.

Întrebat când va fi aprobat Planul Național Strategic al României de către Comisia Europeană și dacă există în acest sens un termen, Adrian Chesnoiu a răspuns: „Vom ieși cu el cât de curând posibil din negocierea cu Comisia și pe urmă va fi adoptat”.

„Nu sunt termene, nu există deadline-uri. Evident că ne dorim să fie cât mai repede astfel încât să putem să le armonizăm. Planul trebuie să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023 și eu sunt sigur că vom finaliza acest proces. Noi am făcut scrisoarea de răspuns la cele 370 de observații cu viziunea în mare despre ce considerente avem vizavi de observațiile Comisiei și acum, la nivel tehnic, luăm fiecare observație în parte și serviciile din România cu cele ale Comisiei le finalizează. Deci, până la sfârșitul lunii decembrie trebuie să fie aprobat. Și va fi aprobat”, a spus el. În ceea ce privește comentariile apărute în spațiul public pe marginea unei observații făcute de CE privind propunerea României de creștere a plafonului maxim până la cincisprezece milioane de euro în cazul procesării, Adrian Chesnoiu a explicat că observația Comisiei era „să ne asigurăm că acești bani sunt la dispoziția tuturor”.

Oficialul MADR a adăugat că nu va fi exclus absolut nimeni din PNS, dintre cei care pot să depună proiecte pe programarea viitoare, iar fermele mici și mijlocii vor fi sprijinite în continuare, la fel și tinerii fermieri, chiar dacă vor fi direcționați către sectoare de activitate și către ferme viabile economic.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.