Ministrul Agriculturii: Trebuie, în următoarea perioadă, să consolidăm foarte mult ferma de familie
Telex » Știri 23 noiembrie 2020
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat, la Miercurea Ciuc, că în următoarea perioadă trebuie sprijinită ferma de familie, fără de care „viaţa la ţară nu prea are sens şi nu are perspectivă”, relatează Agerpres. Adrian Oros a punctat faptul că acest lucru se va realiza printr-o plată redistributivă de la Pilonul I - plăţi directe, către fermele de familie. „Trebuie să avem grijă, să menţinem acest echilibru, pentru că România are cele mai multe ferme, avem 830.000 de ferme, dar acestea sunt foarte polarizate. 40% din terenul care este lucrat este lucrat de 97% dintre fermieri, în ferme de sub cinci hectare. 40% din suprafaţă este lucrată de 0,57% dintre fermieri, cu ferme de peste 300 de hectare, avem ferme de 56.000 de hectare, de 10.000, de 30.000 de hectare, avem, probabil cele mai mari ferme din Europa, dar şi cele mai numeroase şi mai mici ferme din Europa şi abia 20% din teren este lucrat în ferme de familie, în ferme medii. Noi trebuie, în următoarea perioadă, să consolidăm foarte mult această fermă de familie, încât ea să devină o fermă comercială, o fermă care să reziste pe piaţă provocărilor viitoare”, a precizat ministrul Agriculturii.
Acesta a subliniat că este foarte importantă şi susţinerea pieţei locale, întrucât producătorii români, mai ales cei mici, „au o putere de negociere foarte slabă şi nu reuşesc întotdeauna să-şi vândă produsele la preţuri avantajoase”.
În acest sens, va fi stimulată cooperativa, despre care spune că este „singura soluţie realistă pentru producătorii mici” şi, pe de altă parte, va fi încurajată piaţa publică locală, astfel încât primarii să aibă posibilitatea să facă achiziţii publice pentru nevoile locale de la producătorii locali.
De asemenea, Adrian Oros a punctat faptul că, printr-un program destinat produselor autohtone, se va înfiinţa o reţea naţională de colectare, depozitare, distribuţie şi promovare a produselor româneşti. Ministrul a făcut referire şi la schimbul de generaţii, la sprijinirea fermierilor tineri, în contextul în care îmbătrânirea fermierilor este o problemă acută în România: „Pe lângă faptul că, în următoarea perioadă, intensitatea de sprijin va fi de maximum 100.000 de euro, nu 50.000 de euro, pentru instalarea tinerilor fermieri, încercăm şi chiar facem acest lucru, pentru prima dată: acolo unde există teren al statului, gestionat de ADS să îl concesionăm, prin atribuire directă, tinerilor fermieri”, a precizat Adrian Oros.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial