Ministrul Agriculturii: Vom finanța în continuare industria alimentară pentru că ne dorim foarte mult să dezvoltăm acest sector
Telex » Știri 17 ianuarie, 10:14
Vom finanța în continuare industria alimentară pentru că ne dorim foarte mult să dezvoltăm acest sector în așa fel încât să procesăm cât mai multă materie primă, să nu o mai exportăm și să importăm produse finite, a declarat, marți, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, la finalul discuțiilor cu patronatele din industria alimentară, relatează Agerpres. "Este pentru prima oară și cred că nu s-a întâmplat până acum ca Ministerul Agriculturii să scoată un program atât de important pentru procesarea din România (...) programul Investalim, cu alocare de 520 de milioane de euro. S-au depus proiecte de aproape 1,1 miliarde de euro și încercăm împreună cu colegii mei de la Finanțe și cu sprijinul domnului premier Marcel Ciolacu să finanțăm tot acest program, pentru că ne dorim foarte mult să procesăm cât mai multă materie primă, să nu o mai exportăm și să importăm produse finite", a spus ministrul Agriculturii.
El a menționat și alocarea de 600 de milioane de euro din Fondul de Modernizare pentru independența energetică atât în fermele din România, cât și în în unitățile de procesare. "Avem, prin Banca Europeană de Investiții, din Fondul de Modernizare, o alocare de 600 de milioane de euro pentru independența energetică atât în fermele din România, cât și în în unitățile de procesare. Ne dorim ca acești bani să fie accesați de către industria din România. Țin foarte mult să dezvoltăm acest sector. Sigur, vom finanța în continuare industria alimentară din România pentru că ne dorim foarte mult, așa cum spuneam mai devreme, să producem în România produse românești și să nu importăm alte produse pentru români și pentru țara noastră", a mai transmis Barbu.
Potrivit sursei citate, în cadrul discuțiilor cu reprezentanții industriei alimentare s-a convenit constituirea unui grup de lucru care se va întâlni o dată la două săptămâni cu departamentele din cadrul Ministerului Agriculturii pentru a clarifica aspectele legate de actele normative și ordinele de ministru necesare pentru ca industria alimentară să nu aibă probleme.
Prezent la discuții, președintele Asociației Române a Cărnii (ARC), Radu Timiș, a susținut că prin programul Investalim, industria de procesarea a cărnii a avut o șansă din punct de vedere al eficienței și al prețurilor produselor românești la nivel european.
"Industria de procesare a cărnii este singura industrie care are cel mai mare capital românesc privat și prin acest Investalim ne-ați dat o șansă mare să reușim din punct de vedere al eficienței, al productivității, al prețurilor produselor noastre la nivel european. În afară de câteva programe, gen Sapard, sau investiții pe care industria le-a făcut acum 20-25 de ani, retehnologizări masive nu s-au făcut. Cu această ocazie reușim, cel puțin pe următorii 10 ani, să oprim în mare parte importurile și cea mai mare parte a produselor care se vor vinde mai departe pe piața românească să fie produse procesate de către industria noastră", a explicat acesta.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național