Ministrul Economiei anunță că România va produce pe lună, 15 milioane de măști de protecție
Telex » Știri 27 martie 2020
Ministrul Economiei a declarat, în cadrul şedinţei de Guvern, că a găsit o companie privată care de săptămâna viitoare va produce măşti de protecţie, informează Mediafax. Acestea vor fi şi acreditate. Virgil Popescu spune că vom avea 15 milioane de măşti pe lună. „Am vorbit cu prima companie mare privată. Acum produce combinezoane. De săptâmâna viitoare, va produce 150.000 de măşti pe zi. Vorbim de măşti acreditate. Producţia va ajunge şi la 500.000 pe zi, ceea ce înseamnă 15 milioane de măşti pe lună. Vrem să le contractăm toată producţia”, a spus ministrul Economiei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru