Ministrul Economiei: „Tranziția către o economie verde este principalul obiectiv al Guvernului în atragerea de bani europeni”
Telex » Știri
13 decembrie 2021
„Pentru succesul implementării Planului Național de Redresare și Reziliență, avem nevoie de stabilitatea și predictibilitatea cadrului politic, de reglementare, precum și de sprijin parlamentar”, a declarat Florin Spătaru, ministrul Economiei în cadrul Bucharest Forum 2021. Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, Florin Spătaru a vorbit despre investiții prin PNRR, care vor contribui la dezvoltarea României în mai multe domenii. Vor fi alocate fonduri în valoare de 3,9 miliarde euro pentru modernizarea infrastructurii feroviare și pentru căi ferate electrificate sau cu emisii zero. Un alt punct important în PNRR îl reprezintă eficiența energetică, fiind alocate 2,7 miliarde euro pentru măsuri de eficiență energetică. Acești bani vor contribui la renovarea seismică a clădirilor multifamiliale și publice și vor reduce emisiile de C02 cu cel puțin 0,15 milioane de tone în clădirile private și 0,075 milioane de tone în clădirile publice.
„Asigurarea unei economii naționale puternice, bazată pe un mix energetic curat, va face din România un pol de stabilitate într-o Europă efervescentă, iar tranziția către o economie verde este principalul obiectiv al Guvernului României în atragerea de bani europeni”, a afirmat Florin Spătaru. România are alocată, prin PNRR, suma de 855 milioane euro pentru producția de energie curată prin utilizarea surselor regenerabile de energie și a hidrogenului, ceea ce va permite tranziția de la energiile bazate pe combustibili fosili, către energii verzi, nepoluante, sustenabile.
„Utilizarea fondurilor europene trebuie să se axeze pe strategii sectoriale integrate, indiferent dacă acestea sunt gestionate direct de Comisie sau partajate statelor membre”, a adăugat în finalul intervenției ministrul Economiei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor