Ministrul Energiei: Avem șanse ca în ianuarie 2027, sau poate mai devreme, să beneficiem de gazul din Neptun Deep
Telex » Știri
astăzi, 9:00
România are șanse ca în ianuarie 2027 sau poate chiar puțin mai devreme să beneficieze de gazul din Neptun Deep, iar țara noastră va putea să exporte, în condițiile în care producția va crește cu 75% - 100%, a afirmat joi ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la briefingul de la finalul ședinței de Guvern, relatează Agerpres. Zilele trecute, ministrul Energiei a scris pe pagina sa de Facebook că „vor exista tot mai multe atacuri la adresa acestui proiect, pentru că el poate schimba jocul la nivel regional și european”.
Întrebat de jurnaliști la ce anume a făcut referire, Sebastian Burduja a menționat „procesele în serie pe care ONG-urile le lansează împotriva proiectului”. „M-am referit în principal la datele publice legate de procesele în serie pe care ONG-urile le lansează împotriva proiectului Neptun Deep. Sunt convins că proiectul supără pe cei care au gaz și ar vrea să ni-l vândă, îi supără pe cei care au gaz și îl vând altor state unde România va putea să exporte, pentru că noi estimăm o creștere a producției de 75% până la 100% - și o creștere a consumului intern de 25% (...) Vom exporta și e foarte bine că vom face bani din asta și vom înlocui dependența altor state de Federația Rusă cu o dependență față de România pe viitor, ceea ce este un lucru foarte bun. (...) Proiectul este în grafic. Avem șanse ca în ianuarie 2007 sau poate chiar puțin mai devreme să beneficiem de gazul din Neptun Deep”, a precizat Sebastian Burduja.
Duminică, ministrul Energiei a scris pe pagina sa de Facebook că România are șansa istorică de a juca un rol important, dacă își va apăra direcția pe care a construit-o cu greu timp de zeci de ani. „Și asta depinde de fiecare dintre noi. Suntem deja în fruntea topului producătorilor de gaze din UE, iar proiectul Neptun Deep ne va consolida această poziție. Nu vă faceți iluzii. Vor exista tot mai multe atacuri la adresa acestui proiect, pentru că el poate schimba jocul la nivel regional și european. Dar aceste atacuri nu ne vor opri, ci ne vor întări determinarea de a duce lucrurile până la capăt”, a scris ministrul.
Producția de la Neptun Deep va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual timp de aproximativ 10 ani.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor