Ministrul Energiei: Primele centrale eoliene în Marea Neagră le-am putea avea în anul 2032
Telex » Știri 17 octombrie 2023
Proiectul de lege pentru exploatarea energiei eoliene offshore a fost finalizat săptămâna trecută și a fost trimis în avizare interministerială, iar primele centrale eoliene în Marea Neagră le-am putea avea în anul 2032, a declarat, la o conferință de presă, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat de Agerpres. "Proiectul de lege a fost finalizat săptămâna trecută. (…) A fost trimis în avizare interministerială. Am semnat 17 exemplare. Am avut o discuție cu ministrul Mediului și echipa de la Mediu pentru că este de departe cel mai important aviz. Săptămâna aceasta colegii mei sunt la Ministerul Mediului pentru a agrea o formă finală a textului și pentru a putea, de fapt, avea un calendar cât mai rapid de implementare a acestor investiții. Noi ne-am propus ca până la finalul acestui an să avem legea adoptată. Asta înseamnă că, după ce obținem cele 17 avize și sunt și avizatori complicați, inclusiv din sfera securității naționale, pentru că vorbim totuși de Marea Neagră, să o înaintăm Parlamentului pe parcursul lunii noiembrie și într-o procedură de urgență de 30 de zile să putem avea legea adoptată până la finalul anului, deci finalul sesiunii parlamentare", a spus Sebastian Burduja.
El a precizat că, ulterior adoptării legii, va fi efectuat un studiu la nivelul Ministerului Energiei care va acoperi întreg arealul posibil pentru aceste investiții, inclusiv din perspectiva constrângerilor de mediu.
Ministrul a adăugat că, până la 30 iunie 2025, va fi promovată o Hotărâre de Guvern pentru stabilirea perimetrelor concesionabile și a redevențelor, iar până la finalul anului ar trebui să fie realizate concesiunile. Explorarea perimetrelor maritime ar putea lua doi ani și pregătirea construcției și construcția efectivă, încă 5-7 ani, pe baza experienței altor state.
"Deci, dacă vorbim de 2025, plus 5-7 ani de zile, ne uităm la 2032 cel mai fezabil, cel mai probabil să avem primele centrale eoliene în Marea Neagră", a afirmat Sebastian Burduja.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial