Ministrul Energiei: România își va îndeplini în timp record ținta de înmagazinare a gazelor naturale pentru iarna viitoare
Telex » Știri 19 august, 10:09
România are înmagazinate, în prezent, 2,8 miliarde mc de gaze naturale în depozitele subterane, ceea ce reprezintă peste 88% din capacitatea totală de stocare, în condițiile în care, potrivit directivelor europene, trebuie să aibă depozitele pline în proporție de 85% la 1 septembrie, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat de Agerpres. Regulamentul de Punere în Aplicare (UE) 2023/2633 al Comisiei Europene (din 20 noiembrie 2023) prevede că România trebuia să aibă depozitele pline în proporție de 65% până la data de 1 iulie și de 85% până la data de 1 septembrie. Același act normativ prevede și că, la începutul perioadei de iarnă (1 noiembrie), obiectivul de constituire de stocuri de gaze naturale este de 90% din capacitatea de înmagazinare, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei.
"Zilnic, România produce aproximativ 25 milioane mc de gaze naturale, consumă circa jumătate, iar alte 10 - 11 milioane mc se înmagazinează. Cum deja avem 2,8 miliarde mc de gaze naturale înmagazinate, până la atingerea țintei de 90% mai este extrem de puțin. În câteva zile ne vom îndeplini în timp record ținta trasată de Comisia Europeană pentru 1 noiembrie. Sigur că nu ne vom opri aici! Vom continua să înmagazinăm gaze naturale până vom atinge 100% din capacitatea de stocare. Cel mai probabil, așa cum am făcut și anul trecut, vom face și «supraplinul», trecând peste nivelul de 100%", a declarat Burduja, citat în comunicat.
Potrivit acestuia, stocarea gazelor naturale pentru iarnă este cu atât mai importantă cu cât Ucraina a anunțat că nu va mai prelungi contractul de tranzit al gazelor rusești pe teritoriul său. Totodată, ministrul de resort a anunțat că se lucrează la actul normativ care vizează măsurile privind nivelul de siguranță și securitate în funcționare a Sistemului electroenergetic național și măsurile în legătură cu realizarea stocurilor de siguranță ale acestui sistem în ceea ce privește combustibilii și volumul de apă din lacurile de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2024 - 31 martie 2025.
"Este o veste bună mai ales în actualul context, al agresiunii Moscovei împotriva Ucrainei, țară prin care tranzita majoritatea gazului rusesc exportat în Europa. Mai mult, Kievul a anunțat că nu va mai prelungi contractul de tranzit al gazelor rusești pe teritoriul său, ceea ce face și mai importantă stocarea gazelor naturale pentru iarnă, atât pentru noi, cât și pentru onorarea eventualelor solicitări de sprijin din partea fraților noștri de dincolo de Prut. De altfel, deja am început să lucrăm la elaborarea Hotărârii de Guvern ce vizează măsurile privind nivelul de siguranță și securitate în funcționare a Sistemului electroenergetic național, precum și măsurile în legătură cu realizarea stocurilor de siguranță ale acestui sistem în ceea ce privește combustibilii și volumul de apă din lacurile de acumulare pentru perioada 1 noiembrie 2024 - 31 martie 2025. Ca orice bun gospodar, și noi, la Ministerul Energiei, ne facem vara sanie, ca să trecem iarna cu bine", a declarat Sebastian Burduja.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial