MyWIZ - Business în cloud
Ministrul Energiei: Subliniem importanța investițiilor în renovarea energetică a clădirilor

Ministrul Energiei: Subliniem importanța investițiilor în renovarea energetică a clădirilor

Telex » Știri 23 aprilie 2021  

Investițiile în renovarea energetică a clădirilor reprezintă o necesitate din punct de vedere climatic și o prioritate clară în materie de investiții pentru o redresare ecologică și echitabilă, a afirmat ministrul Energiei, Virgil Popescu, citat de Agerpres. „Subliniem importanța investițiilor în renovarea energetică a clădirilor, acestea reprezentând o necesitate din punct de vedere climatic și o prioritate clară în materie de investiții pentru o redresare ecologică și echitabilă. La nivel național, consumul final de energie în sectorul de construcții reprezintă 42% din totalul consumului final de energie, din care 34% reprezintă clădiri rezidențiale, iar restul (aproximativ 8%) clădiri comerciale și publice”, a menționat Virgil Popescu, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a ministerului.

Virgil Popescu a participat la reuniunea informală a Consiliului Energiei. Ministrul a subliniat totodată că sectorul rezidențial are cea mai mare pondere a consumului de energie (aproximativ 81%), în timp ce toate celelalte clădiri la un loc (birouri, școli, spitale, spații comerciale și alte clădiri nerezidențiale) reprezintă restul de 19% din consumul total de energie finală.

„Prin mecanismul de redresare și reziliență, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență vor fi abordate renovările clădirilor publice și private, de nivel moderat pentru care reducerea minimă a consumului de energie și a emisiilor de CO2 va fi de 30%, precum și renovările aprofundate pentru care reducerea minimă a consumului de energie și a emisiilor de CO2 va fi de 60%, fapt ce va accelera ritmul de atingere a obiectivelor de eficiență energetică stabilite în documentele strategice europene și naționale prin dublarea ratei anuale de renovare, raportat la ritmul actual, cu atingerea unui potențial maxim al beneficiilor extinse la nivelul mediului construit și al societății”, a subliniat Virgil Popescu.

Potrivit acestuia, conform strategiei naționale de renovare pe termen lung, până în 2030, o sumă de aproximativ 13 miliarde de euro va fi investită în renovarea clădirilor publice și private, rezidențiale și nerezidențiale, pentru a îndeplini angajamentele europene privind rata de renovare, reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră. „Aceasta este o provocare majoră, deoarece aceasta implică nu numai surse de finanțare, ci și forță de muncă pentru sectorul construcțiilor”, a adăugat Virgil Popescu.

„Considerăm că schemele de finanțare inovatoare sunt necesare pentru a depăși barierele în calea investițiilor, deoarece proiectele de energie regenerabilă necesită, de obicei, costuri mari de capital și una dintre principalele provocări pentru comunitățile energetice este modalitatea asigurării mijloacelor financiare în avans”, a mai spus ministrul.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.