Ministrul Finanțelor: Ajustări de taxe sau eliminarea unor facilități nu vor fi decise mai devreme de 2024
Telex » Știri
27 ianuarie 2023
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat că posibile ajustări de taxe sau eliminarea unor facilități pentru anumite sectoare nu vor fi decise mai devreme de 2024, urmând ca implementarea acestor măsuri să se producă în anii 2025-2026, acolo unde sunt "distorsiuni economice create de sistemul fiscal", relatează Agerpres. El a fost întrebat, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, dacă pentru anul 2024 sunt avute în vedere noi creșteri de taxe și eliminări ale facilităților fiscale pentru anumite sectoare.
"Eu v-am spus destul de clar și am fost destul de clar că în 2023 și în 2024 o ajustare masivă nu va mai avea loc, jalonul din PNRR spunându-ne ce am avut de făcut până în 2023. Pe de altă parte, tot în PNRR se prevede ca până în 2026, după analiza regimului fiscal, să intrăm pe o serie de ajustări. Din punctul meu de vedere, acest lucru va fi făcut, dar vă vom anunța după deciziile coaliției, dar nu mai devreme de 2024. O să vedeți la momentul în care începem această dezbatere și implementarea să se facă în 2025, 2026 pe anumite zone. Acolo unde, pentru că se pune întotdeauna un subiect ca și cum ar fi un subiect care-i defavorizează pe unii sau pe alții, acolo unde sunt distorsiuni economice create de sistemul fiscal", a declarat Adrian Câciu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc