Ministrul Finanțelor: Contribuția la Pilonul II va crește la 5% din 2021
Telex » Știri 9 ianuarie 2020
Contribuţia la Pilonul II de pensii va creşte la 5% din 2021 şi va ajunge la 6%, aşa cum cere legea, a declarat, marţi seară, la Realitatea Plus, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, potrivit AGERPRES.
„Sunt ţări dezvoltate care s-au lovit de această problemă. Noua Zeelandă şi Anglia au schimbat deja sistemul de pensii şi dau o mai mare atenţie pilonului de pensii private, pentru că de acolo ai un randament şi de acolo poţi să-ţi asiguri o pensie mai mare (...) Din 2021, revenim să creştem contribuţia la Pilonul II de pensii în doi paşi, gradual. În prima fază, cred că o să fie 5%, apoi la 6%, aşa cum cere legea. Nu este de ajuns, însă. Va trebui să reformăm întregul sistem de pensii. Fără o reformă clară nu vor mai fi bani”, a susţinut Cîţu.
Oficialul a adăugat că „este momentul să venim şi cu viziune pe termen lung”. „Pe termen scurt, cârpeli, s-au tot făcut de 30 de ani de zile, dar s-a terminat cu cârpelile. Nu mai merg. Reformele reale trebuie să înceapă din 2021”, a spus ministrul Finanţelor Publice.
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice