Ministrul Finanțelor: IMM Invest este cel mai de succes program; dacă va fi nevoie, plafonul de garanții va fi mărit
Telex » Știri 10 noiembrie 2020
IMM Invest este cel mai de succes program, după ce plafonul de 15 miliarde de lei garanţii a fost epuizat şi apoi crescut la 20 de miliarde de lei şi va fi majorat din nou la nevoie, a afirmat ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, potrivit Agerpres. „Pe lângă partea fiscală, au fost mai multe idei şi dezbateri la nivel european care sunt cele mai bune măsuri pentru a ajuta o economie în perioada de criză. Noi am optat pentru garanţii. Este ceea ce am observat în perioada din criza 2008 - 2009, care nu a avut aceeaşi magnitudine, a fost mult mai mică, dar am observat că antreprenorii români vor să-şi continue activitatea şi existau mai multe variante. România nu-şi permitea o creştere a deficitului bugetar, aşa cum am văzut în Uniunea Europeană, să se ducă la 14% - 15% sau chiar 18%. Nu ne putem permite acest lucru şi atunci există această variantă a garanţiilor, unde statul român garantează sau vine lângă antreprenor în faţa instituţiilor financiar bancare şi oferă acea bonitate antreprenorului, pentru ca acesta să poată să se împrumute la costuri zero, un împrumut garantat pentru a-şi duce mai departe afacerea. IMM Invest este cel mai de succes program din ultimii 30 de ani de zile. Sunt aproape 20.000 de firme care au beneficiat, plafonul de 15 miliarde de lei garanţii a fost epuizat, dar ştiţi foarte bine a fost crescut la 20 de miliarde de lei şi, dacă o să fie nevoie, vom merge şi mai sus. Această formulă arată clar că este formula câştigătoare”, a spus Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă.
Potrivit raportului la un an de mandat, în luna iulie 2020, pentru a facilita şi flexibiliza accesul companiilor la finanţare, a fost modificat şi completat cadrul legal aferent schemelor de ajutor de stat aflate în derulare, destinate stimulării investiţiilor şi creării de locuri de muncă: HG nr. 807/2014 a fost modificată şi completată prin HG nr. 628/31.07.2020 şi HG nr. 332/2014 a fost modificată şi completată prin HG nr. 598/31.07.2020. În urma modificărilor aduse schemei de ajutor de stat, instituite prin HG nr. 807/2014, au fost depuse deja 11 cereri de acord pentru finanţare, într-o perioadă relativ scurtă. Începând cu noiembrie 2019, în baza schemei de ajutor de stat instituită prin HG nr. 807/2014, au fost aprobate spre finanţare 23 de proiecte de investiţii, în valoare totală de aproximativ 1.776,82 milioane lei, care generează 2.378 noi locuri de muncă şi pentru care s-a aprobat un ajutor de stat în valoare totală de 671,97 milioane lei.
În document se menţionează că aceste proiecte generează contribuţii directe la dezvoltarea regională prin plata de taxe şi impozite de 736,13 milioane lei.
De asemenea, în raport se spune că până în prezent au demarat 11 proiecte de investiţii din cele 23 aprobate spre finanţare. Câteva exemple din domeniile de activitate în care vor fi implementate aceste proiecte de investiţii sunt: industria auto, industria aeronautică, industria alimentară şi producţia de electrocasnice. Spre comparaţie, în perioada 2015-2019, media anuală a proiectelor aprobate spre finanţare pe schema 807 a fost de 10 proiecte/an.
„Alte scheme de ajutor destinate atenuării efectelor generate de pandemia Covid-19: Schema de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia Covid-19 - IMM Invest, adoptată prin OUG nr. 42/2020; garanţiile aprobate de FNGCIMM la data de 26 octombrie 2020 - 11,7 miliarde de lei, valoarea finanţărilor - 14,87 miliarde de lei, număr garanţii - 21.204; Schema de ajutor de minimis aferentă Programului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii IMM Leasing de echipamente şi utilaje, adoptată prin HG nr. 766/2020; Schema de ajutor de stat asociată Programului IMM Factor - produs de garantare a creditului comercial, adoptată prin OUG nr. 146/2020; Schema-cadru de ajutor de stat acordat sub formă de credite cu dobândă subvenţionată şi garanţii la credite, în contextul pandemiei Covid-19, pentru companii mari şi întreprinderi mici şi mijlocii cu cifra de afaceri peste 20 de milioane de lei”, se spune în raport.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național