Ministrul Finanțelor Publice anunță o campanie de control la nivel național privind evaziunea fiscală și munca „la negru”
Telex » Știri
26 iulie 2019
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat, într-o conferinţă de specialitate, că, începând din luna august, va fi demarată o campanie de control la nivel naţional pe direcţia stopării evaziunii fiscale şi a muncii la negru, informează Agerpres. „Vom anunţa, începând cu luna august, un program prin care cam toate structurile care au atribuţii de control, nu doar cea legată de Fisc, ci şi ITM-uri, vor declanşa o campanie foarte directă pe direcţia evaziunii şi muncii la negru. Sunt deja în constituire echipele respective, se va merge în echipe comune. Deci, aviz celor care fac astfel de lucruri (evaziune fiscală, munca la negru – n.r.)”.
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor