MyWIZ, secretul contabililor de succes

Ministrul Finanțelor: Vrem ca la 1 ianuarie 2019 să avem închisă discuția pe Codul fiscal și Codul de procedură fiscală

Telex » Știri 7 iunie 2018  

Discuţia cu mediul economic privind modificările aduse Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală, ce vor viza doar simplificări, va fi finalizată în această toamnă, pentru ca în iarnă acestea să fie adoptate şi în ianuarie 2019 discuţia pe cele două coduri să fie închisă, potrivit ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, citat de Agerpres. „O să lansăm săptămâna aceasta scrisori către cei implicaţi în discuţiile pe Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală. Atâtea modificări avute, este normal să le punem într-un singur loc. (…) Am început consultările cu structurile asociative, cu Consiliul fiscal şi alţii, Coaliţia pentru Dezvoltarea României, să trimită ei ce trebuie modificat la cele două coduri, adaptat, schimbat, eliminat. Trimitem scrisorile către cei ce vor fi implicaţi. Sunt sparte, articol cu articol. Va fi un tabel. În prima coloană e articolul din Codul fiscal de astăzi, în a doua coloană cum va arăta articolul, dacă se elimină, se adaptează, se scoate o virgulă, şi în a treia coloană motivarea acelei schimbări, dacă ea va exista. Discuţia va fi deschisă şi liberă. Va fi şi în Parlament, în Comisiile de Buget-Finanţe din cele două Camere, în Comisiile Economice”, a explicat ministrul.

Eugen Teodorovici a subliniat că pot apărea modificări în sensul de a simplifica, dar nu va fi adăugat absolut nimic şi că tot ce au trimis structurile asociative va fi inclus în acel tabel. „Toţi primesc acel document în care am inserat aceste propuneri de modificare şi pe timpul verii ne vom întâlni periodic, vom analiza propunerile de modificare şi bifăm una câte una şi până în toamnă se încheie discuţia asta.(...) Am spus că undeva în toamnă să avem închisă discuţia asta cu tot mediul economic, cu toată lumea interesată, să fie un consens şi, la final de an, să îl adoptăm şi am închis discuţia pe Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală de la 1 ianuarie 2019”, a precizat ministrul Finanţelor.

Totodată, Teodorovici a menţionat că se intenţionează şi inserarea unei prevederi conform căreia Guvernul poate să simplifice Codul fiscal şi doar Parlamentul să poată adăuga. „Poate vom avea şi o propunere, o prevedere care să spună foarte clar, nu ştiu dacă juridic este posibil acum să facem asta, şi anume ca Guvernul să poată să scoată, să simplifice, să reducă dacă e de redus ceva şi doar Parlamentul este cel care adaugă, adică să nu ne trezim cu un ministru de Finanţe sau Guvern care să zică: cresc TVA la 25%, fac asta. Dacă va fi cazul să facă ceva, să facă Parlamentul în ansamblul său, iar tu, ca Guvern, să nu ai voie să faci decât dacă vrei să simplifici, să scoţi, să reduci, atât”, a spus oficialul MFP.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.