Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Ministrul german al transporturilor propune o reţea paneuropeană de trenuri de mare viteză

Ministrul german al transporturilor propune o rețea paneuropeană de trenuri de mare viteză

Telex » Știri 22 septembrie 2020  

Planuri pentru realizarea unor conexiuni feroviare de mare viteză pe distanţe lungi între oraşele europene, în două etape până în anul 2025, au fost prezentate la începutul acestei săptămâni la Berlin de ministrul german al transporturilor, Andreas Scheuer, informează DPA, preluată de Agerpres. Prin viitoarele legături feroviare Trans-Europ-Express (TEE), de exemplu distanţa dintre Berlin şi Barcelona, via Lyon, ar urma să fie parcursă în 13 ore cu trenul de mare viteză. În prima fază a proiectului mai sunt prevăzute legături între Amsterdam şi Roma, precum şi între Paris şi Varşovia, care vor avea nevoie de îmbunătăţiri majore ale infrastructurii.

A doua fază a iniţiativei are în vedere conectarea sudului Germaniei cu destinaţii din estul şi sudul Europei, precum şi cu oraşe scandinave.

Aceste legături depind de realizarea unor proiecte feroviare majore, cum ar fi cele din jurul oraşului Stuttgart, tunelul Fehmarn Belt între Germania şi Danemarca pe sub Marea Baltică sau tunelul Brenner Base pe sub Alpi între Austria şi Italia. „Conceptul nostru va fi baza pe care companiile ce operează trenuri de mare viteză şi de noapte vor putea să creeze conexiuni atractive”, a declarat ministrul Andreas Scheuer, înaintea unei întâlniri cu omologi europeni la care vor fi discutate aceste propuneri.

Ministrul german a solicitat elaborarea unor programe de finanţare europene pentru a face investiţiile şi achiziţiile mai atractive pentru companiile feroviare. „O reţea TEE de trenuri de noapte şi de mare viteză poate fi creată până în 2025. Dar trebuie să începem acum”, a insistat el.

Scheuer a schiţat planurile sale pentru realizarea unor conexiuni feroviare directe între metropolele europene în luna iunie, înainte ca Germania să preia preşedinţia semestrială a Consiliului UE. Obiectivul său este ca până la încheierea acestei preşedinţii, la sfârşitul anului, să obţină o declaraţie comună a statelor membre.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.