Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene intenționează să transmită la Bruxelles planul REPowerEU și noul PNRR, în această săptămână
Telex » Știri 6 septembrie 2023
Planul REPowerEU și tot ceea ce înseamnă noul Plan Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vor fi trimise, sper, Comisiei Europene în această săptămână, a afirmat, marți, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, în timpul audierilor din Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaților, relatează Agerpres. "Sunt omul care a negociat acest Regulament (REPowerEU - n. r.), iar 31 august este termenul pentru țările care vor să ia împrumut suplimentar. Să nu amestecăm termenele... Evident că dorința noastră este să punem REPowerEU oficial la Comisie și se depune săptămâna aceasta. Trebuia să-l depunem și voiam să-l depunem pe 31 august. În discuțiile cu Comisia, am avut clarificări pe text, astfel încât să nu mai stăm să primim clarificări. Vă dau un exemplu raportat la cum s-a depus prima oară Planul Național de Redresare și Reziliență și s-a stat în clarificări cu Comisia încă opt luni. Dacă dvs. credeți că noi vrem să abordăm la fel, eu vă spun că nu. Am preferat să mai aștept o săptămână, neavând nicio sancțiune pe această săptămână, ca să fim foarte clari, pentru a depune un plan bun. În acest plan, pentru prima oară în istoria României ne ducem către cetățean, pentru că întotdeauna ne-am dus să facem investiții care nu s-au realizat niciodată. Am 1,1 miliarde de lei pe care le ducem către gospodăriile cetățenilor, astfel încât ei să fie independenți energetic și eficienți energetic, în același timp", a transmis Adrian Câciu. Potrivit oficialului, "vor fi, pe de o parte, producători de energie, vor avea capacitate proprie de stocare, deci vor livra ca și prosumator în rețea, dar vor avea și propria lor energie pe care o stochează și, pe de altă parte, o să aibă casă eficientă energetic".
"Această discuție am avut-o și politic și asumată la nivel guvernamental, iar planul RePower EU și tot ce înseamnă noul PNRR al României se depune, eu sper, în această săptămână", a menționat Adrian Câciu.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a fost audiat, marți, în Comisia pentru afaceri europene cu privire la stadiul jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Conform MIPE, programul REPowerEU aduce României o finanțare de 1.440.391.220 de euro, din care 1.397.228.597 euro - alocare RePowerEU, și 43.162.623 de euro - rezerva de ajustare la Brexit pentru investiții strategice în domeniul-cheie al siguranței energetice, care să permită crearea unor ecosisteme de producție și stocare a energiei curate (hidroenergie, fotovoltaice).
În acest sens, ministerul de resort amintește că, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2023/435 de modificare a Regulamentului (UE) 2021/241 în ceea ce privește capitolele privind RepowerEU, capitolele privind REPowerEU din planurile de redresare și reziliență (PNRR) ale statelor-membre, există obligația ca, în momentul transmiterii noului capitol, să prezinte și rezumatul procesului de consultare publică, încurajându-se asigurarea unui cadru cât mai larg de consultare cu participarea tuturor partenerilor sociali cu expertiză relevantă în raport cu obiectivele REPowerEU.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice