Ministrul Mediului a anunțat majorarea amenzilor pentru arderile ilegale de vegetație
Telex » Știri
18 martie 2022
Amenzile contravenționale pentru arderea vegetației și miriștilor vor fi majorate pentru persoanele fizice până la 15.000 de lei, iar pentru persoanele juridice, până la 100.000 de lei, a scris, pe Facebook, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos, potrivit Agerpres. „Trebuie să stopăm fenomenul arderilor ilegale de vegetație și miriști. În ciuda interdicției și a controalelor regulate ale Gărzii de Mediu, în anumite regiuni acest fenomen continuă să fie o practică zilnică. Arderile necontrolate nu doar poluează aerul, dar afectează sănătatea umană și au un efect negativ și asupra solului. Astfel, am decis majorarea amenzilor contravenționale pentru arderea miriștilor, turbăriilor, litierei pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase. Noile amenzi vor fi cuprinse între 7.500 și 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoane juridice amenda va fi între 50.000 și 100.000 lei”, a menționat ministrul.
El a anunțat că a semnat proiectul de Ordonanță de Urgență care prevede noile cuantumuri ale sancțiunilor și că speră ca, în cel mai scurt timp posibil, documentul să fie adoptat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului