Ministrul Mediului a lansat proiectul „Eco-monografii”, dedicat unor comunități din Deltă
Telex » Știri 11 septembrie, 9:50
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a participat, marți după-amiază, la lansarea proiectului „Eco-monografii”, inițiat de asociația Ivan Patzaichin-Mila 23 (IP-M23) și finanțat de Agenția Fondului de Mediu, evenimentul încheind seria manifestărilor organizate în județul Tulcea în cadrul festivalului Ivan Patzaichin, informează Agerpres. Lansarea proiectului care are drept obiectiv promovarea valorilor naturale și cultural-tradiționale din șase comunități din Rezervația Biosferei Delta Dunării a avut loc în satul Mila 23, la finele caravanei Apele unite ale României, iar în timpul alocuțiunii susținute la sosirea participanților, oficialul guvernamental i-a felicitat pe organizatori pentru inițiativa de a-i implica pe copii în promovarea valorilor.
„Este un proiect prin care putem arăta întregii Românii frumusețea acestei zone, a Deltei, și să transformăm copiii din consumatori de conținut social media, pentru că ei pierd mult timp pe Instagram, tik-tok, în creatori de conținut, fiindcă ei, sub îndrumarea profesorilor, au ce să arate celorlalți români. Viața din Deltă nu se aseamănă cu viața din celelalte regiuni ale României. Vor crea un atlas digital al zonei”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.
De asemenea, oficialul a apreciat modul în care asociația IP-M23 promovează turismul lent și i-a aplaudat la finele caravanei pe participanții la eveniment.
„Știu că viteza amețitoare aproape cu care unii încearcă să bifeze cât mai multe obiective îi lasă la finele zilei cu mai puțin, pentru că ei nu reușesc să se bucure de liniște și de frumusețile pe care Delta ni le pune la dispoziție”, a afirmat, în timpul alocuțiunii susținute în satul Mila 23, ministrul Fechet.
La finele caravanei Apele unite ale României, președinta Asociației IP-M23, Ivona Potzaichin-Rusu, a anunțat că Centrul comunitar Ivan Patzaichin se transformă în centru de dezvoltare digitală.
„Tata întotdeauna a fost preocupat de viitor și în special de copii. Și-a dorit ca ei să aibă întotdeauna acces la cât mai multe informații și de aceea, tot începând de astăzi practic, Centrul nostru comunitar va deveni și centru de dezvoltare digitală Orange”, a menționat Ivona Potzaichin-Rusu. Proiectul Eco-monografii se va derula pe parcursul unui an și va implica atât cadre didactice, cât și copii din șase comunități din Rezervație, CA Rosetti, Chilia Veche, Crișan, Sarichioi, Sfântu Gheorghe și Sulina, iar Centrul de dezvoltare digitală ale cărui cursuri vor debuta luna viitoare se va adresa atât adulților, cât și copiilor.
La Mila 23, ministrul Mircea Fechet și reprezentanți ai asociației IP-M23 au redat mediului natural 60 de exemplare de nisetru și păstrugă, specii de sturioni.
„Îmi imaginez că 60 de exemplare eliberate azi în Dunăre, numeric vorbind, s-ar putea să nu însemne foarte mult, însă trag un semnal de alarmă în sensul în care trebuie să ne ținem de obligații în ceea ce privește monitorizarea speciilor în primejdie”, a precizat ministrul Mediului.
Anterior, oficialul a vizitat satul Caraorman, unde a vorbit cu localnicii și a ajuns la „Stejarul îngenuncheat”, arbore pentru care a început demersul pentru obținerea statutului de „Monument al naturii”.
„A declara acest stejar îngenuncheat «monument al naturii» este o procedură administrativă, dobândește un anumit grad de protecție, incomparabil cu cel al Rezervației sau al unei arii naturale protejate, însă atât din punct de vedere turistic, cât și din punctul de vedere al protecției mediului, acel arbore de aproximativ 500 de ani va fi și mai bine evidențiat pe harta turistică a Deltei”, a mai spus ministrul Mircea Fechet.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial